La film cu iubirica

Nu am fost cu Stefan la cinematograf, ca inca nu-mi permite varsta lui. Nici nu am stat amandoi in fotoliu cu berea in mana, si cu semintele-ntre dinti, ca iar nu ii permite varsta! Si totusi, ieri, bebelache al meu mi-a dat ragaz sa ma uit la Sex&the city 2, dupa care am asteptat secole. Nu am rezistat sa nu ma uit, muream, pateam ceva grav, ajungeam la urgente daca nu-l vedeam. Sa explic acum si de ce spun ca m-am uitat la film cu iubirica: pentru ca ieri a avut colici din nou. Nu au fost fioroase dar destul cat sa trebuiasca sa-l tin in brate ca sa nu planga. Si ca o eroina ce am fost, mi-am pus castile pe urechi, am luat bebelul in brate si m-am uitat la film. Printre cate un shhh, aaaaa, si un zdranganit de jucarie am reusit sa vad filmul mult visat. Si cred ca i-a placut si iubiricii deoarece s-a linistit relativ repede. O fi inteles despre ce e vorba in film? Sau i-o fi placut una dintre protagoniste? Anyways, ideea e ca de acum incolo cand are colici o sa ii pun cate un episod in Sex&the city, Friends sau mai stiu eu ce, ca se pare ca are efectul scontat. Asta acum cat e inca mic, ca dupa ce mai creste o sa mergem sa bagabontim impreuna pe la cinematografe! Hi, hi!

Pentru iubirica mea!

Timpul

Cine a zis ca timpul trece repede a fost un mare om, mare caracter, caci a avut dreptate. Nu-mi vine sa cred ca deja s-au scurs 3 luni de cand puiul meu drag s-a nascut! De fapt mai sunt cateva ore - pe vremea asta eram la maternitate, foarte zambareata, deoarece durerile travaliului erau suportabile. Si uite ca timpul a trecut, am uitat si de durere si de orice altceva, si ma concentrez numai asupra iubiricii mele. Il privesc cum creste zi de zi, cum se schimba, cum prinde contur tot mai mult in universul asta. Si parca tot nu-mi vine sa cred ca e parte din mine, ca l-am zamislit cu atata dragoste...Nu ne ramane decat sa ne bucuram si eu si sotul de el, sa-l crestem cu multa rabdare, dragoste si intelepciune, sa ii oferim tot ce-i mai bun din noi. Fara a cadea intr-o extrema melancolica, ii doresc puiului meu sa aiba mereu licarirea copilariei in privire, lumina sfanta sa-i calauzeasca pasii, iar Domnul sa-l tina mereu in palma Sa si sa-l ocroteasca.

La Multe Lunite inainte sufletelului nostru, Stefan!

Mami si tati iti doresc multa fericire,sanatate si implinirea tuturor dorintelor! Ingerasul Domnului sa fie langa tine mereu si sa te pazeasca de toate relele! Te iubim mult, sâgană mică!

Originea si semnificatiile numelui Stefan

Nume romanesti: coroana, ghirlanda, cununa

Despre numele Stefan:
Numele Stefan este de origine greaca, de la "Stephanos", si semnifica "coroana", "ghirlanda" sau "cununa" cu care erau rasplatiti invingatorii.
Romanii au un cult deosebit pentru Sfantul Stefan. Numeroase biserici au ca hram pe Sfantul Stefan, iar crestinii poarta in numar mare numele Sfantului Stefan. Aproximativ 400.000 de romani poarta numele de Stefan sau Stefania.
Ziua Sfantului Apostol si Arhidiacon Stefan se sarbatoreste in cea de-a 3-a zi de Craciun, pe 27 decembrie. Sfantul Apostol Stefan este cel dintai mucenic al crestinatatii. Sfantul Stefan sau Stephanus dupa Noul Testament a fost diacon grec din Ierusalim, fiind primul martir crestin, condamnat la moarte de autoritatile iudaice din Ierusalim. Sf. Stefan a fost numarat intre "Comites Christi" – "insotitorii lui Hristos", alaturi de Sfantul Ioan Evanghelistul, ei fiind cei mai apropiati de Isus, deoarece sunt primii care au dat marturie suprema de credinta si dragoste: Sfantul Stefan prin moartea pentru Hristos, iar Sfantul Ioan prin imbratisarea fecioriei pentru Hristos.

La scaldat

Nu de Ion Creanga, ci cu Stefan in rolul personajului principal. Nu credeam ca bebelului meu ii va placea atat de mult apa. I-a placut din prima clipa, ce-i drept, si nu mi-a plans niciodata cand i-am facut baitza. A plans dupa ce l-am scos din cadita, deci se pare ca aici ma mosteneste pe mine. Si eu de mica am fost, si inca sunt, o ratza innascuta. Tin minte ca atunci cand aveam vreo 4 ani si vroia mama sa ma scoata din vana ii spuneam ca inca nu m-am incretit destul la degete, deci inseamna ca mai trebuie sa stau in apa! In orice caz, ma bucur ca si lui Stefan ii place atat de mult apa, pentru ca sunt unii copii care tipa ca din gura de sarpe atunci cand li se face baie. Deci avem mare noroc pana acum, mai ales ca baitza ii mai si calmeaza colicile care da, inca nu au trecut!!! Pana or sa treaca colicile, cred ca imi trec mie zilele, ca nu exista ceva mai aiurea decat ele. Bineinteles pana o sa ajungem sa ne iasa dintii...Jeez! Sa mai zica cineva ca viata de bebe e usoara! Maine implinim 3 luniteeeeeeeeeeeeee! Abia astept, mor de fericire cand vad ca baietelul meu creste tot mai mare si mai frumos in fiecare zi! Deci, maine facem chef, nu?

Intuitia de mama

Se pare ca pana la urma nu am fost paranoica atunci cand am ales sa-l botez pe Stefan doar prin ungere. Deja au aratat la stiri al doilea caz de botez prin scufundare la care copilul a murit! Cica ar fi vina preotului ca nu i-ar fi astupat caile respiratorii cum trebuie. Desi medicii au tras un semnal de alarma parintilor, sa lase traditia la o parte, deoarece se poate intampla o asemenea fatalitate si din cauza ca bebe poate face soc in momentul in care este introdus brusc in apa. Cand l-am dus pe Stefan la biserica si a venit omul care se ocupa cu botezurile si ne-a intrebat cum il botezam, s-a uitat lung si mirat la mine cand i-am spus ferm ca nu vrem prin scufundare. Daca mai comenta ceva eram in stare sa-l scufund eu de tot in cristelnita aia. Pentru ca uite ca se pare ca intuitia de mama nu da gres niciodata. Nu zic acum ca daca il botezam asa, ar fi patit copilul ceva, dar decat sa risc mai bine ma lipsesc de cristelnita. Si Doamne Doamne tot ne iubeste chiar daca ne-am botezat doar prin ungere. Nu vreau sa par atee, dar mi se pare un risc prea mare de asumat. Cum s-or fi simtind acum parintii acelui copil care in loc sa-si duca puiul acasa, botezat, vor trebui sa cumpere un sicriu??? Nici nu vreau sa ma gandesc, dar cert e ca am procedat bine atunci cand am spus ca imi voi crestina copilul putin altfel...

Update dupa cateva zile grele

In sfarsit!!! Dupa lupte seculare impotriva colicilor, Stefan a avut azi o zi minunata. Aproape ca am si uitat ce-s alea colici. Si, totusi, n-as vrea sa ma bucur asa de repede. Nu de alta dar stiti voi zicala aia: dupa ras, vine plans...Cred ca e foarte adevarata, nu vreau sa fiu pesimista, dar mai bine sa fiu precauta. De dimineata s-a trezit iubirica mea vesela, am ras, am povestit, ne-am dat in leagan - el s-a dat, ca pe mine nu m-ar tine leaganul! Jeez! A papat, si a dormit. Deja acum am ajuns la a 4-a tura de somn, ceea ce pentru noi e record in timpul zilei. Ar fi dormit el saracul si zilele trecute dar colicile alea nenorocite mi l-au chinuit tare rau. Speram ca vor trece de tot in curand, doar mai avem un pic si imbatranim si noi! 3 luniteeeeeeeeeeeeeeeee! Imi vine sa desfac sampania deja! Iubirica mea e mare, creste tot mai frumos pe zi ce trece si nu ma mai satur de el. Yeeeeeeeeeeeeeeeeeyyyyyyyy!

Anunt!

Mamica ocupata cu bebe Stefan! Luptam impotriva colicilor! Revenimc cu post-uri noi dupa ce castigam batalia! Hopefully very soon...

Forumuri si discutii

Niciodata nu am inteles nevoia obsesiva a mamelor de a-si etala problemele sau grijile pe forumuri. Nu sunt intransigenta, unele forumuri sunt ok, unele persoane de pe acele forumuri sunt ok, dar ca si in orice exista si exceptii. Exceptii care desigur sunt mai mult decat imperfecte. De exemplu pe un forum pe care il voi pastra sub stigmatul anonimatului, o mamica se plangea catre celelalte ca, bebelasul ei a lesinat si nu stie care ar putea sa fie cauza. Aloooooooooooo! Filomenaaaaaaaaaaaa! Inconstientooooooo!!! In momentul in care copilul tau de cateva luni lesina nu mai stai sa postezi intrebari cretinoide pe forum ci il iei si-l duci la urgenta, suni la salvare, la pediatru or something. Oh my God! Lumea asta chiar e nebuna de tot sau am ajuns atat de dependenti de internet incat contactul nostru cu realitatea s-a diminuat considerabil, pana la aproape nul. Pe forumuri intrebi celelalte mamici cand au facut diversificarea la bebe, ce le-a priit si ce nu - exceptii sunt de la regula, asta ar trebui sa se stie - dar in niciun caz nu intrebi de ce a lesinat copilul tau si daca a mai patit cineva asta. Cel putin nu intrebi inainte de a-l duce la spital. Daca intrebi dupa ce ai fost la medic, hai sa zicem ca e cat de cat acceptabil...In fine, fiecare face cum crede ca-i mai bine, nu dati cu rosii daca mie mi se pare revoltator, strigator la cer, inacceptabil etc. O alta "manie" obsesiv compulsiva care pare sa prinda tot mai mult contur este cea a discutiilor in parc intre mame care isi etaleaza odoarele in cele mai colorate feluri:
- Pai Irina a mea mananca cu lingurita de la 2 luni. De la 4 ii puteam da si sarmale daca era dupa ea.
- Si George al meu a inceput sa umble de la 5 luni. La 2 luni jumate deja statea in fund!
Va dati seama ca astea sunt exemple exagerate de mine, dar totusi parca nu asa departe de realitatea si de convingerea suprema cu care discuta respectivele dudui prin parcuri. Ce nu inteleg eu, este nevoia asta absurda de a-ti integra copilul intr-o anumita categorie! Fiecare e diferit, unic in felul lui - unul va umbla mai repede, altul mai tarziu, unul va merge de-a busilea, altul nu. Asta nu inseamna ca dezvoltarea psiho-motorie a tuturor acelor copii are de suferit. Dar degeaba incerci sa le explici unor mame asta pentru ca maine vom vedea pe forum o intrebare de genul:
- Pot sa incep sa-i dau bebelasului meu cereale? Mentionez ca are 3 luni.
Sigur ca da! Poti sa-i dai si sarmale, ceafa de porc sau mici cu bere! De ce nu s-ar putea daca tot a ajuns copilul la onorabila si inaintata varsta de 3 luni???
Mentionez ca acest post nu este un pamflet, si nu trebuie luat ca atare. Tot ce s-a scris in el este adevarat 100% si verificat de subsemnata. Adica, eu!

Acest post nu este o reclama la Tv!

Jur ca nu suport sa mai deschid televizorul! Ar trebui sa mi se plateasca daune morale ori de cate ori sunt nevoita sa o vad pe Nichita, piticu' porno, Eva Kent sau Moni Columbeanu!!! Ca despre politicieni o sa revin intr-un alt post caruia trebuie sa ii dedic multa rabdare, atentie si perseverenta. Dar totusi de ce ne ghiftuiesc posturile tv cu aceste specimene rare? De ce in fiecare seara la emisiunea "Povestiri de noapte" trebuie sa vad fufe dezbracate care isi dau lasciv la o parte extensiile din ochi sau se scalda in jacuzzi impreuna cu reporterul? De ce trebuie sa le auzim comentariile de doi bani, oare chiar nu au pe cine sa invite la emisiuni in afara de aceste persoane agramate??? Eu nu pot sa inteleg ce exemplu poate sa fie Nichita pentru generatia tanara? Nu am nimic personal cu femeia, sa nu ma intelegeti gresit, dar cred ca moderatorii acestor emisiuni ar trebui sa-si faca rating-ul bazandu-se si pe alte standarde. Plus ca nu inteleg nevoia obsesiva a romanului de a copia de la straini - in acest caz de la americani de cele mai multe ori - si aici fac referire la show-ul lui Catalin Botezatu, "Burlacul" se numeste. Show copiat de la americani dupa modelul "A shot at love" cu Tila Tequila (Dumnezeule mare ce apelativ si-a gasit si asta!) sau dupa "That's amore" (pe ala din show-ul asta nu mai retin cum il cheama). Anyways, ideea e ca noi romanii nu suntem capabili sa facem ceva original, si chiar daca incercam sa facem, iese prost. Nu are rost sa ne intrebam de ce...soarta e de vina sau faptul ca avem mintile mult prea odihnite si ocupate cu "vedetele" din showbizz ca sa facem ceva ca lumea. Si da, am pus vedete intre ghilimele, deoarece cu foarte mici exceptii, specimenele de la noi nu pot fi considerate vedete. Paiaţe, cred eu, ar fi un cuvant mult mai potrivit.

Superba melodie...

Omorati-ma cu pietre! Daca aveti curajul sa spuneti ca aceasta melodie nu este bestiuta, superba, excelenta sau cum vreti voi s-o mai numiti! Daca va place, enjoy it, daca nu...n-ati avut noroc! LOL! :P

Let's talk about sex

Nu, nu ma refer aici la actul in sine ci la film! La totul despre sex - Sex&the city - la care a aparut si partea a doua. Abia astept sa-l vad deoarece sunt mare fana. Sper ca bebelache al meu sa fie cumintel pana ma uit la film. Cand o sa fie mare o sa ne uitam impreuna. Dintre seriile de filme pe care le iubesc mai pot enumera si: The Tudors - absolut fantastic, Friends - il ador!!!, Rome - genial, True Blood - nu stiu exact de ce, dar imi place enorm. Daca e ceva ce ma calca pe nervi mai tare decat telenovelele romanesti gen Aniela, alea sunt filmele indiene. Postul national tv s-a hotarat sa difuzeze acest gen de pelicule. Macar daca ar fi de actualitate acele filme, poate ca ar mai merge. Dar nu! Sunt filme indiene din 1900 toamna cu niste idiotenii de-ti vine sa sari pe geam cu televizorul in brate sau atarnat de gat in cel mai nefericit caz! Ce-aveti oameni buni de ne stricati retina cu asa ceva??? Anyways, cum zicea Shakespeare - to be or not to be...a bee :) asta e de la mine, ca bietul poet nu a spus decat prima parte. In curand o sa revin cu un top al celor mai bune filme, carti si sitcom-uri tv.

The "F" symbol

Nu stiu de ce Stefan tine degetul mare intr-o pozitie nu tocmai decenta, ca sa zic asa. Am inteles ca nu vrea suzeta, incerc sa inteleg si faptul ca toata ziua isi indeasa pumnii in gura de parca acu' vine sfarsitul, dar faza cu tinutul degetului mare in pozitia asta nu o pot intelege. Se pare ca sunt eu mai inflexibila dar daca de pe acum imi arata asa, mai tarziu imi va si spune the "F" word! Sau imi va da peste ochi...si acum imi amintesc cu nostalgie - a nu se intelege nostalgie placuta - de momentele cand eram mica si ma certau ai mei, iar eu foarte sigura pe mine le spuneam ca atunci cand voi fi mare si voi avea un copil il voi lasa sa faca ce vrea el. Bineinteles ca nu o sa ma intorc cu capul plecat si spasita de regrete la ai mei sa le dau dreptate! Cum as putea sa fac asta? Sa recunosc ca de fapt m-am transformat in ei, si ca nici nu-mi trece prin cap sa-l las pe Stefan sa faca ce vrea el. Asta cand om ajunge la momentul respectiv. Ca mai bine aplic zicala - care ma calca pe nervi - "eu te-am facut, eu te omor"...Ma simt de parca deviez catre ceva tragedie greaca, asa ca mai bine ma opresc aici. Sa nu uit inainte sa pun poza cu degetul...

Strategii de marketing

Daca pana zilele trecute eram optimista in privinta colicilor si in acelasi timp increzatoare in produsele miraculoase din farmacii, acum imi vine sa sparg televizorul in momentul in care vad reclamele la espumisan, bonisan, baby drink and co. Stiam ca strategia de marketing e una foarte acerba dar totusi nici un produs nu functioneaza!!! Cu ce m-am ales? Cu dulapiorul plin de produse anti-colici pe care le voi bea eu, daca nu ajung inainte in rezerva pe care mi-au pregatit-o cei de la spitalul 6. Am incercat chiar si varianta sa beau eu ceai de chimen, fenicul, anason si multe alte plante miraculoase, dar tot fara efect. Deja elimin numai ceai de chimen si colicile lui Stefan tot nu au trecut. Cica dupa 3-4 luni dispar asa de miraculos cum au aparut! Adica te trezesti intr-o dimineata si pac: nu mai tre' sa canti - un elefant se legana sau treceti batalioane romane Carpatii! Chiar??? Incep sa devin paranoica si ma apuca tremuratul la gandul starii de beatitudine pe care-o voi experimenta atunci. Oricum cel care va gasi un remediu real impotriva colicilor, va fi un adevarat erou. Mamicile de pe intreg globul il vor privi ca pe un zeu si probabil averea lui va atinge cote inmesurabile. Iar eu...eu sper ca pana atunci colicile lui Stefan vor trece, si voi reusi sa ma misc din nou. Ca in momentul de fata ma simt ca si Apollo din cauza faptului ca stau in pozitii contorsionate ca sa reusesc sa-mi alin pruncul.

De-a râsu', plânsu'

Am avut niste zile grele de tot. Prima data mi-am smuls parul din cauza tastaturii care nu vrea nicicum sa mearga in limitele normale si decente, (am cumparat alta), iar apoi am ajuns la capatul rabdarii din cauza colicilor lui Stefan. Sa nu ma intelegeti gresit, nu sunt suparata, nervoasa etc pe copil, ca nu e vina lui saracul. Sunt frustrata din cauza ca nu stiu cum sa fac sa iau durerea de la el...Mi se rupe sufletul cand il vad cum se ghemuieste si cum ii curg lacrimile pe obrajori si-mi vine sa urlu de suparare si de neputinta. Ce-l calmeaza pe bebe? Luatul in brate! Simplu, nu? Pai nu-i chiar asa si am sa argumentez de ce: pentru ca dupa ce il plimbi pe brate de dimineata pana seara dintr-un capat in celalalt al casei simti ca te ticnesti. Ca doar nu credeati ca se alina daca il iei pur si simplu in brate! Nici vorba! Ne plimbam pana ametim, zornaim jucarii in fata copilului pana simt ca-mi zornaie mie creierii. Daca nici asta nu functioneaza il batem usor la fund - desi suna sadic se pare ca-i place - sau cand nici asta nu da roade cantam: un elefant se leganaaaaaaaaaa, si ajungem la peste o suta de elefanti dar colicile nu trec. Deja sunt traumatizata daca vad sau aud ceva despre elefanti. Este cand nu merge nici cantatul, poate am eu voce de canal de Bucuresti...BUUUUNNNN trecem la alt arsenal: chitaim soricelul de jucarie - dupa cateva astfel de chitaieli imi vine sa iau campii. Hai sa-l fac pe bebe avion, in traducere libera, il tin pe brate cu burtica in jos si-l invart usor. Se pare ca-i place tare mult dar dupa vreo 15 astfel de invarteli ma simt ca si cum as fi iesit dintr-o carciuma. Ii facem baie atunci: Stefan al meu tace in mod miraculos de cum l-am bagat in cadita. Problema plansului insistent revine insa in momentul cand il scot afara...Hai sa iesim afara ca acolo tace cat tace, dar pe caldura asta excesiva nu pot expune pruncul radiatiilor solare - ma gandesc serios sa ma mut la polul nord. Trecem la batut casa dintr-o parte in alta in timp ce fac ca o nebuna: shh, shh, shh pe diferite tonalitati. Si asta il relaxeaza dar dupa juma' de ora de shhhh nu mai pot vorbi normal. Am senzatia ca m-am incarnat intr-un sarpe! Pun muzica de relaxare, mai fac ture dupa ture si in sfarsit adoarme pruncul. Dar sa nu ne lasam dusi de aparente, asta nu e un somn adanc, odihnitor, e un somn iepuresc. Cum ma asez pe pat cum deschide ochii mari de parca ar avea senzor. Daca printr-o minune reusesc sa ma asez pe pat, acolo raman amortita in pozitie contorsionata vreo 2-3 ore cat doarme odorul. Dar ce nu face mama pentru copilul ei? Stau si intr-un deget daca e musai. Si parca toate dispar in momentul cand Stefan imi zambeste larg, de parca nu l-ar fi durut nimic! Dar fericirea parca are gust amar, pentru ca in momentul cand urmeaza incruntarea, fac drepti cu el in brate si o iau de la un capat la altul al casei, cantand de zor: un elefant se legana pe o panza de paianjen...

Cumparaturile de dimineata...

Fiind canicula de cateva zile bune, azi la ora 8 eram cu bebe, cu caruciorul si cu mama in fata blocului, pregatiti sa facem piata cat mai repede ca sa nu ne prinda caldura pe-afara. Bebe a dormit pe parcursul drumului insa cand sa pornim spre casa s-a apucat de plans si nu l-am putut linisti decat in brate. Colicileeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee!!! O sa-mi pierd mintile in curand din cauza lor! Asa ca n-a fost chip ca al meu fecior sa mai stea in carucior, si l-a tinut mama in brate! Ca eu de ciuda, mi-am luat un pepene verde de nici mai mult nici mai putin de 12 kg, pe care l-am asezat frumos in carucior, si care a fost foarte cuminte tot drumul. Nu va spun ce priviri ucigase am primit de la unii trecatori, care se gandeau probabil ca sunt o mama odioasa care nu lasa copilul sa stea in carut, ci prefera pepenele acolo. Altii, dimpotriva, se uitau amuzati la pepenele fericit care statea cu burta-n sus fara nici un fel de griji! Mai sunt si momentele cand iti plange bebe si se uita unii la tine de parca ai avea pojar! Ce-aveti fratilor? Nu ati mai vazut bebe mic? Tin sa va informez ca din activitatea unui bebe face parte si plansul...

O mare bucurie!!!

Strumful meu mic mi-a facut aseara o mare surpriza: a ras cu voce tare pentru prima data. Mi-au dat lacrimile cand s-a uitat la mine, a deschis gurita mare, a zambit si apoi a rostit clar: ha, ha! Inca putin si implinim si noi 3 lunite, parca zboara timpul, si bebe al meu creste ca din apa! Parca ieri l-am vazut pentru prima data la ecograf - o mogaldeata de 6,2 mm. Sentimentele traite atunci nu s-ar putea descrie nici in mii de cuvinte, emotiile care au urmat: sa decurga bine sarcina, sa imi creasca burtica, sa ii simt primele lovituri...am trecut si peste partea putin mai usoara a sarcinii: greturile crancene pe care le-am avut pana la 4 luni, durerile spate, de bazin si arsurile la stomac. Nu ma mai satur sa-mi privesc minunea mica care se face pe zi ce trece tot mai frumos!

Tot mai activ

Iubirica mea a inceput sa fie tot mai activ: gangureste si rade de mama focului, ma spioneaza sa vada pe unde sunt si ce fac, ba mai nou a ajuns sa se strambe catre aparatul foto! Eu in acest timp mor de cald si ma enervez pe tastatura minunata pe care trebuie sa apas unele butoane de 2 ori ca sa scrie. Jeez, apropo de vesti creepy, nu mi-a venit sa cred ca a murit Madalina Manole! Pacat...era o femeie frumoasa si avea o voce deosebita. Nu ca si cantaretele din ziua de azi, care scheauna si apoi isi dau aere de mari vedete! Oricum m-a intristat mult vestea, mai ales ca baietelul ei are numai 1 an si il iubea enorm! Numai Dumnezeu stie ce o fi fost in sufletul ei...Sper sa-si gaseasca linistea si odihna acolo unde a plecat si Doamne Doamne s-o odihneasca in pace! Atasez acum niste poze cu Stefan al meu pe care l-am imbracat in verde, si-i sta foarte bine. Sper doar sa nu mi-l pape vreo vacuta! :D

Stil, stil si iar stil

Are bebe al meu un dar de a dormi de stau si ma minunez! Atata se intinde de am senzatia ca nu-i ajunge intreg patul, lasand la o parte faptul ca el doarme pe mai mult de jumatate din pat, iar eu pe o amarata de margine, incat uneori ma trezesc cu oasele anchilozate. Dar nu are rost sa ma plang, nu eram eu aia viteaza care decreta deunazi ca orice ar fi isi culca bebele cu ea in pat? Deci: SILENCE! si rabda. I-am facut la Stefan o poza in timp ce dormea intr-una din zile iar pozitia lui de somn ma duce cu gandul la o melodie de-a Rihannei, mai bine zis la un vers dintr-o melodie de-a ei, care zice cam asa: "got my middle finger up, I don't really give a fuck".

Nu-mi place data de 13!

Desi nu sunt superstitioasa de felul meu deloc, niciodata nu mi-a placut data de 13. Nu am o explicatie logica pentru asta, dar pur si simplu nu-mi place cum suna. Pana acum ziua a decurs foarte bine...Aseara am iesit un pic cu Stefanut afara, apoi i-am facut baita si a dormit de la 23:00 pana la 04:15 cand s-a trezit sa pape. Apoi l-am pus inapoi la somnic si am adormit si eu pofund langa el. Am fost o lenesa, deoarece ca de obicei el s-a trezit inaintea mea. L-am simtit ca se tot foieste in pat, apoi a inceput sa gangureasca. Cand am deschis ochii l-am vazut ca sta cu capul intors catre mine, privindu-ma de parca ar fi vrut sa-mi spuna:
- Nu ai de gand sa te trezesti azi? Mie trebuie sa mi se schimbe scutecul si sa primesc de mancare. Asa ca m-am conformat si am trecut sa-mi indeplinesc indatoririle de mama. Acum puiul meu doarme iar, dupa ce s-a dat nitel in balansoar, l-am trecut la izmene scurte ca e o caldura si o zapuseala de iti vine sa iei campii...

Uite suzeta, nu-i suzeta

Fiind niste parinti iubitori si grijulii, eu si scumpul meu sot am facut toate cumparaturile necesare pentru bebe: umidificator pentru camera, balansoar electric, port-bebe, perie pentru copil etc. Printre toate cele cumparate, am luat si vreo 3 suzete, care mai de care mai fancy, sa fie pe placul iubiricii. Iubirica se pare ca are personalitatea lui bine definita, doar e taur, nu-l poti manevra oricum, si nu vrea nicicum suzeta. I-o dau, plescaie cateva secunde pe ea, asta dupa ce se stramba intai de parca i-as fi dat jar, si o scuipa afara. Dar nu o da afara asa oricum, ci cu bolta, ca si pietarii care stau si sparg seminte la colt de strada! Treaba-i asta? Eu i-am luat suzetele ca sa mai uite de colici, sa-si distraga atentia, dar nici poveste de asa ceva. Cel mai bun remediu pentru colici este pumnul, nici macar degetul, pe care si-l indeasa tot in gura, exact asa cum face o anaconda cand inghite o impala cu tot cu coarne si copite. Deci nu am nicio sansa ca Stefan al meu sa accepte suzeta, asa ca voi mesteca eu pe ea cand o sa am colici, ca sa nu plang. Atasez acum o poza elocventa, cu pumnul amenintator in prim plan. Copilul asta are ceva cu pumnul ala...

Chiuituri, gângureli: buna dimineata mami!

Azi de dimineata, la trezire, bebelache al meu a avut chef de vorba! Asa ca dupa ce l-am schimbat m-am asezat pe pat sa-l ascult. Intr-un final mi-a venit ideea sa-l filmez, pentru ca toate acestea vor fi amintiri frumoase pe care i le voi putea arata cand va fi mare. Va las pe voi sa vedeti ce a iesit! Un memo to me though: always keep my camera close, I never know what I might get!

Common sense, manners or rudeness?

Sa va pove ce am patit intr-o zi cand eram in oras cu Stefan si cu mama. Mergem sa facem ceva cumparaturi si la un moment dat pe trotuar, eu fiind cu caruciorul, trec in fata mamei, fiindca trotuarul se ingusta. Din fata veneau alte persoane printre care si o femeie la vreo 50 de ani. Eu deja fiind cu caruciorul "angajata in trecere" ca sa vorbim in termeni rutieri nu m-am mai oprit acolo la mijloc pentru ca nu mai puteau sa treaca ceilalti. So...merg eu constiincioasa cand o aud pe baba zbierand:
- Hai treci odata! What? Ce-ai zis ma? Nu vreau sa va spun ce a iesit atunci la suprafata...ati vazut vreodata o ursoaica care isi apara puiul? Aia a fost nimic pe langa mine. Am uitat de bunele maniere, de cei 7 ani de acasa si de toata scoala pe care am facut-o pana acum si eram gata sa-i sar in cap, sa o zgaltai putin de parul ala mov ce-l avea pe cap. Noroc cu mama ca a fost langa mine sa ma tempereze si sa-i atraga atentia ca totusi eram cu un copil mic si nu se cade sa urle asa langa carucior ca se poate speria copilul. Bineinteles ca s-a facut ca si racul la fata, urmarita fiind de blagoslovelile mele. Nu i-am dorit decat Auschwitz-ul, proteza dentara - in caz ca nu avea deja - si sa-i taie Boc toata pensia. Asemenea nesimtire nu am mai pomenit...sa le oferi atunci locul in tramvai sau pe autobuz si sa-i ajuti sa urce sau sa coboare? Mai bine ma abtin de la a comenta in continuare ca simt cum imi fierbe sangele din nou. Asta e tara in care traim, din pacate, si trebuie sa ne modelam dupa ea si dupa specimenele care traiesc in ea. Aici pot include baietii smecheri cu freza gen creasta de cocos care se dau in masini tari, ies in tromba dintr-o intersectie, desi pe drumul principal nu vine nimeni, numai ca sa fluiere din roti si sa arate ca ei sunt cei mai tari. Am vazut un asemenea specimen deunazi: cu geamurile deschise, pregatit sa iasa din intersectie in timp ce timpanele ii erau gadilate de nici mai mult nici mai putin decat o manea! Of, Doamne, de ce? Cu ce am gresit? Niste versuri de toata jena, insulta la adresa limbii romane si asa demult uitata si spurcata de copiii internetului (ji in loc de si) etc. Versurile ziceau cam asa: "hai gagico la plimbare, ia-ti ochelarii de soare". Yuck!!! It makes me sick all over again! I am sick! Sick, sick, sick of all this shit! And when I'm not sick, I am tired! I am SICK and TIRED!!!
Deci manelisti si babeti morocanosi si sictiriti de viata, faceti-ne o favoare: don't get a life, loose one! The one you have!

Pentru tine sufletel

Cea mai potrivita melodie pe care i-o dedic cu toata dragostea plângăreţei mele Stefan! Mami si tati te adora puiut mic!

Povestea numelui

Pana la 4 luni, Stefan al meu a fost fetita, dupa relatarile ecografului invechit. Stiam deja ce nume sa-i pun: Cristiana Vanesa. La 5 luni am mers la 3d sa fac ecografia morfo-fetala. Stau eu relaxata pe pat, asteptand sa-mi vad fata, cand imi spune medicul:
- Anamaria, faci baiat! Eu cu ochii cat cepele, fara suflu si cu camera rotindu-se in jurul meu am reusit sa ingaim:
- Pai eu stiam ca 80% e fetita. La care medicul:
- Si eu pe langa aia 80% iti mai adaug 20% si-ti spun ca e baiat! Bine-i amu? Ce Cristiana Vanesa? Trebuia sa gasim nume la fecior si eu nu ma gandisem deloc la nume de baiat. Sotul fericit: o sa am baiat si apoi fetita! Dupa socotelile lui, baiatul trebuie sa fie primul ca sa aiba grija de fata! La al doilea prenume a fost usor, stiam ca vrem Bogdan, imi si placea mult. Problema era la primul prenume - eu vroiam Tudor, sotul nici nu vroia sa auda! De la Tudor am trecut la Darius apoi la Vlad pana am crezut ca albesc. M-am oprit la Stefan ca vroiam sa fie un prenume de sfant, sa sune masculin si sa se potriveasca cu al doilea prenume. Dupa indelungi cautari, in luna a 8-a de sarcina am decis de comun acord: Stefan-Bogdan! Eu eram deja disperata ca maine-poimaine nasc si ramane pruncul anonim, ca parintii lui inconstienti nu au fost in stare sa-i dea un nume! Hi, hi - bine ca am trecut si de asta!

Copilaria mea vs. copilaria lui Stefan

Ale tineretii valuri...ma gandesc cu nostalgie la copilaria fericita, zic eu, pe care am avut-o, si mi-as dori ca si copilaria lui Stefan sa fie macar asa ca a mea, sau chiar mai frumoasa daca se poate. Insa sunt constienta ca unele lucruri din copilaria lui nu vor semana nici pe departe cu ale mele. De ce? Pentru ca lumea este intr-o continua schimbare si modernizare, pentru ca acum nu mai joaca copiii "ratele si vantorii", "şotron", "elastic" sau "mâţă". Acum nu mai merg in gasca la furat de cirese pe deal sau la cules de mere padurete mancate apoi cu zahar. Nu mai stau langa bloc cu cheia in gat toata vacanta de vara si nici nu mai fug sa bea apa de la cismeaua veche atunci cand le e sete. Acum e la moda sa mergi la mare, sa stai pe net, sa-ti faci profil pe hi5 si sa vorbesti la celular. Eu n-am stiut ce-s astea cand am fost copil si tin sa precizez ca am fost foarte fericita asa. Ascultam povesti la magnetofon si ma uitam la diafilme pe usa dormitorului...De aceea am hotarat sa ii cumpar carti de povesti la Stefan si sa ii citesc in fiecare seara cate una. Asa au facut parintii mei cu mine si nu au gresit deloc! Stiti vorba aia: ai carte, ai parte? E cat se poate de adevarata. Dar nici cartile nu mai sunt ca si pe vremea mea - ma simt ca o batrana ramolita acum - avem carti 3d, toate sunt 3d si de ultima generatie. Noroc cu netul si cu cateva librarii. De pe net am luat povestile copilariei mele, povestite de mari actori de-ai nostri, cu vocile acelea calde si placute care reusesc sa te trimita usor in lumea viselor. La librarii am gasit niste carti groase cu aceleasi povesti ca si cele pe care mi le citeau ai mei, singura diferenta e ca aceste sunt cu coperti si pagini lucioase, pline de poze si de miros de tipografie. Ale mele au fost cu spirale, din hartie rugoasa, dar tot au fost superbe. La jucarii nu prea ma pot pronunta, deoarece eu fiind fata ma jucam cu papusi, iar fiu-meu se va juca cu masinute, pusti si jocuri pe calculator. Noi nu am avut nici internet si nici peste 100 de canale tv, dar nici nu le-am simtit lipsa. Ce era mai frumos decat sa ne adunam 10-15 copii si sa ne jucam cat era ziua de mare? Sa mergem la bunici in vacante, sa mancam mere verzi si prune necoapte? Scapam guma de mestecat pe jos, suflam pe ea si o bagam inapoi in gura si uite ca am crescut mari si mult mai sanatosi decat copiii din ziua de azi. Mancam paine cu unsoare si cu zahar, rosii din gradina de la bunica, fara sa ne facem griji de aportul de grasimi si calorii pe care-l ingeram. Dar vremurile alea au apus si trebuie sa ne modelam dupa cele de azi, asa ca voi incerca pe cat se poate ca si copilaria lui Stefan sa fie una frumoasa. Asta daca nu ma baga sotul in mormant inainte cu jucariile pe care i le-a cumparat: la 2 luni jumate, bebelache meu detine o masina electronica toyota tundra care e aproape cat el de mare, alte 2 masini teleghidate, un elicopter pe ambalajul caruia scrie: de la 14 ani in sus!!! Can you believe it? Si atunci ce sanse mai au bietele mele carti cu povesti? Dar nu ma las! Stefan va fi destept si va citi chiar de va trebui sa mor pe rug pentru asta! Bineinteles ca, daca o sa stie si putin Kant, Schopenhauer si Dostoievski, eu ma declar multumita! Si va sti din fiecare, cu toate protestele scumpului meu sot care imi spune ca sunt intrasigenta si nu vreau sa-l las pe iubirica sa-si traiasca copilaria! O sa aiba parte si de copilarie dar si de carti (vad eu cum scap de elicopterul ala).

Botezul

Nici nunta si nici un alt eveniment nu m-au emotionat atat de tare ca si ziua in care pruncul meu a fost crestinat. Nu am plans, m-am abtinut, sunt tare de caracter de felul meu! Mult mai tare decat as fi crezut, dar m-au trecut mii de fiori pe parcursul botezului. Am simtit o imensa pace launtrica si o enorma fericire. Nu am vrut sa il botez pe Stefan prin cufundare, si am sa argumentez de ce: in primul rand am devenit paranoica cand am auzit cazul de la stirile Pro tv cu copilul care in ziua cand a fost dus la botezat si bagat in cristelnita a facut stop cardiac si a murit!!! In al doilea rand pentru ca am zis ca nu are rost sa chinui copilul cu dezbracatul - mai ales ca nasii i-au luat un costumas superb cu frac si papion - cu stersul si cu imbracatul din nou. Asa ca nu a fost botezat in cristelnita ci doar uns cu mir si udat pe capsor. Si iata ca tot botezat e, in plus de asta a fost si foarte cuminte, nu a plans deloc ci a dormit mai tot botezul. O sa atasez si cateva poze, cu iubirica mea, de la botez!

Clisee si superstitii

Intotdeauna mi-au placut copiii si intotdeauna am zis ca atunci cand voi avea unul nu voi proceda in urmatoarele feluri:
- nu-l voi tine mult in brate si nu-l voi legana pentru ca se va obisnui asa si apoi imi va fi greu mie.
- nu-l voi pune sa doarma cu mine in pat.
- nu-l voi alinta si rasfata prea des...and so on and so forth. Bineinteles ca toate aceste nu-uri s-au dus la naiba de cand il am pe Stefan si acum ma zburlesc la cei care imi spun:
- Vai! nu culca copilul cu tine pentru ca nu o sa mai doarma singur!
Serios? Ete fâs! Si ce daca nu o sa doarma singur? Lasa sa doarma cu mine, ca numai pe el il am si mi-e drag mai mult decat insasi viata mea. Nu i-am luat patut tocmai din acest considerent si anume acela ca Stefan va dormi cu mine. Imi e mult mai usor sa-l alaptez, nu ma simt singura, imi face placere sa imi vad sfertul de omulet ca doarme asa bine langa mine. Plus de asta, stiu ca va creste repede si aceste momente nu le voi mai primi inapoi. Asa ca le dau ignore tuturor celor care ma sfatuiesc sa nu-mi rasfat pruncul.
Daca am urat ceva mai mult ca orice pe lumea asta, acelea au fost superstitiile. De exemplu: daca trece o pisica neagra prin fata ta, fa-ti cruce cu limba in gura de 3 ori! Si daca fac febra la limba? Daca mi-o sclantesc? Sau alte superstitii mai enervante: nu taia unghiile bebelusului pana nu il botezi! Zi sa mori tu! Sa-l las sa-si scoata ochii, nu? Nu, exista o solutie pentru asta: sa-i musti tu unghiile! Prefer sa nu comentez acest argument pentru ca ar iesi o mare si lunga cenzurare. Sa nu stai cu spatele la bebe ca nu o sa mai ai lapte! Lapte este, curge din abundenta asa ca nu ma stresez pentru asta. Sa nu scoti copilul din casa pana nu e botezat! Nu zau! Si daca nu ii fac botezul la 6 saptamani? Daca il botez la 6 luni? Ce fac? Il tin in casa pana devine liliac sau cave man? Bineinteles ca nu am respectat niciuna din aberatiile de mai sus, am trecut si de botez si Stefan al meu e bine mersi, multumim la Doamne Doamne! Sa ne creasca mare, sanatos si frumos...

Alinturi pentru bebe

După ce a împlinit Ştefan 2 luni şi a început cu gângureala, au urmat şi alinturile alea mai deosebite, de te miri de pe unde le scot: de la bebe am ajuns la ţirli, apoi la iubirica mea, moşmondică şi în final - preferata lui se pare - sâgană; în traducere liberă - ţâgană. Râde Ştefan al meu cu gura până la urechi când ii spun aşa. Să vedem ce alte apelative găsim pe parcurs...

Povestea nasterii lui Stefan

Inca de cand am aflat ca sunt insarcinata aveam o intrebare in minte care nu-mi dadea pace: oare cum o sa nasc? natural sau prin cezariana? stiu ca e la moda acum sa faca femeia cezariana, ori din cauza fricii de durere sau din comoditate. Bineinteles atunci cand nu se impune din motive obiective, eu una consider cezariana o cale de ocolire a unui fenomen natural, prin care orice femeie poate sa treaca. Asa ca in momentul cand am intrat in saptamana 37 de sarcina si am mers la control am intrebat-o pe doctorita cum imi recomanda sa nasc. Mi-a spus ca ea este adepta nasterii naturale atunci cand nu este nici un inconvenient pentru asta - deci urma sa incercam sa nasc natural. Marturisesc ca am regretat amarnic in zilele urmatoare toate acele emisiuni gen "I didn't know I was pregnant" si "Birth stories" la care ma uitasem. Imi veneau in minte relatarile acelor femei: pe o scara de la 1 la 10 durerea e de 20. Nu suna bine deloc...definitely not good at all! Dar fapta era deja consumata, mi-era jena sa imi anunt doctorita ca m-a luat cu frici si alte cele si de fapt cred ca as vrea cezariana. Asa ca m-am pus pe "rasfoit" netul si incercam sa ma conving ca nasterea naturala e cea mai buna. Memo to me: pot s-o fac si pe asta - imi repetam eu zilnic mai ceva ca si mielul care e pe punctul de a fi dus la taiat. Am intrat in saptamana 38 de sarcina si deja simteam ca nu mai pot: burta mare, picioarele umflate, durerea de bazin si de spate ma terminau slowly but surely, asa ca deja ajunsesem sa uit de frica nasterii si sa-mi doresc sa nasc odata - si din dorinta de a scapa de toate inconvenientele enumerate mai sus, dar mai ales din dorinta de a-mi vedea odata flacaul. Ma incercau mii de sentimente: eram mamica dar parca nu ma simteam exact cum ar trebui...cum ar fi trebuit sa ma simt? Ca si in filmele in care totul decurge natural, de parca femeile acelea ar fi luat lectii despre cum sa fie mame. Ei bine, la mine nu era asa. Aveam o teama ca nu o sa fiu o mama buna, daca o sa-mi reneg feciorul??? Un cuvant dur, dar imi dorisem sa am o fetita si acum aveam senzatia ca poate nu o sa-l iubesc asa de mult daca e baiat. Si tot felul de alte bazaconii dadeau tarcoale creierasului meu cenusiu si prea odihnit in acele momente. Dar sa revin la nasterea in sine: ajunsa in saptamana 38 spre 39 somnul bun in timpul noptii era demult o amintire frumoasa. Drumurile la baie pareau un ordeal pe care trebuia sa-l trec mai ceva decat un sclav obligat sa mearga pe jar incins. Asa ca, in 29.04.2010 pe la ora 4:30 a.m. eram in bucatarie si mancam niste paine cu finetti. M-am ridicat frumos de la masa cu gandul ca voi merge sa ma intind inapoi si sa incerc sa mai dorm putin. In momentul in care am ajuns pe hol si am simtit ca imi picura ceva pe picior in jos am zis ca e clara treaba: vezica mea care deja era demult inghesuita de uterul prea mare cedase! Bine ca nu eram pe unde prin oras - mai ales ca inainte cu vreo 2 zile fusesm sa fac piata! Am mers la baie, m-am spalat, mi-am luat alta pijama si ma pregateam sa ma pun in pat cand am simtit din nou aceeasi senzatie neplacuta de bebe care inca nu stie sa faca la olita. De data asta o intrebare mi s-a strecurat repede in minte: oare mi s-a rupt apa? O, daaaaaaaaaaaaa! Mi se rupsese apa asa ca nu am mai pierdut timpul, l-am anuntat pe tatal feciorului si m-am bagat in baie la dus ca doar nu puteam sa merg la maternitate fara sa ma dichisesc. Daca se speria fiu-meu de mine? Era deja 5:20 a.m. cand ma aflam ma maternitate cu ai mei si cu bagajelul asteptand sa mi se ia datele si sa ma internez. La consult diagnosticul a fost: sarcina la termen - 39 de saptamani fix, dilatatie 4 cm. De acolo am mers in sala de nasteri unde mi-au dat un patut pe care m-am asezat cu mai emotii in asteptare moasei care urma sa vina la schimbul de zi. Dupa ce a venit moasa cu aparatul doppler am vorbit putin cu colegele de salon, am dat telefoane - ca deh! emotiile erau mari si pe la 8 mi-am sunat doctorita care era deja in drum spre maternitate. A venit la raportul de garda si apoi a urcat sus la mine. Aveam dilatatie mica, inca puteam sa rad si sa ma plimb. O colega de salon se pregatea sa nasca in timp ce pe alta o adusesera din sala de nasteri. Esti o fericita! ma gandeam eu in sinea mea cu un pic de invidie, ce-i drept, ca doar nascuse deja. Cealalta tipa care trebuia sa nasca avea dilatatie mare si urla din toate puterile sa-i faca cineva ceva ca nu mai rezista. A venit moasa la ea si ar fi fost mai bine pentru mine daca nu as fi auzit discutia dintre ele:
- De ce tipi? o intreba moasa. Stii ca nu e bine, iti consumi energia aiurea si nu te ajuta cu nimic. Doar tu ai mai nascut o data, stii cum e.
CEEEEEEEEEEEEEEEEE??? Mai nascuse o data? Si acum urla in halul asta? Deci e clar: m-am scos, o sa mor in chinuri, o sa ma tavalesc pe jos, o sa tip din toti plamanii! Vine moasa iar la mine, povestesc putin cu ea sa mai prind curaj. Ma urca pe capra - aka masa de consult ginecologic pe care o urasc profund - si-mi da verdictul: dilatatie 7. Primesc 2 injectii cu calciu, dupa care infernul: aveam niste dureri de oase de simteam ca ma bagase cineva intr-o menghina si tragea de ele. Imi controlam respiratia si ma treceau toate gandurile negre. Era foarte dureros, simteam ca-mi crapa bazinul. Vine si doctorita si langa mine o alta tipa plangea de mama focului. De durere, ma gandeam eu. O duce pe respectiva in salonul de nasteri si raman doar eu cu doctorita si moasa. Atunci mi-au spus ce de fapt la femeie i se rupsese apa si avea doar 6 luni de sarcina, ca fetita ei era foarte mica (450g) si nu prea avea sanse sa traiasca. Mi-au dat lacrimile si am simtit cum mi se urca un nod fierbinte in gat si am zis atunci in sinea mea ca sa-mi dea Doamne Doamne o durere de 100 de ori mai mare decat aceea pe care o aveam numai sa fie bebe bine. Ajunsesem in sfarsit la dilatatie 10 si doctorita mi-a zis:
- Impingem de cateva ori aici pe pat si apoi ne mutam in salonul de nasteri. Acu-i acu, zic eu in sinea mea, in timp ce ascultam ce-mi spunea doctorita:
- Cand vine contractie mare impingi, nu din gat, cap sau alte parti, ci din burta! Ca si cand ai fi constipata. Dupa ce trece contractia, nu mai impingi, ii dai aer la bebe. Ai inteles?
- Da, sa traiti! imping pe contractie din muschii abdominali, apoi dau aer la bebe. Parea usor insa la primul impins pe contractie am crezut ca sar pe geam: durea ca naiba sa imping in timp ce aveam contractia! Mi-am adunat fortele si am zis: this is it...nu pot sa mai dau inapoi. Am impins de cateva ori si moasa a zis:
- Gata! mergem sa nastem. Cum? cine? ce? Eu sa nasc, ea sa nasca sau amandoua? Nu mai constientizam deja. M-au suit pe masa, m-au sterilizat si am inceput iar cu impinsul. Doctorita imi zice:
- Impinge! si mai, si mai, si mai! Hai ca ii vad capul - e brunet! faza la care ma umfla rasul! Mai imping de cateva ori, simt o usturime profunda si iese si Stefan al meu! Mi-l arata cateva secunde asa cum e si apoi il duc la curatat! Pe mine incepe doctorita sa ma coase. Cand l-au adus pe Stefan infasurat in paturica si mi l-au pus pe piept am simtit cum sta lumea in loc. Eram mama cu adevarat si simteam asta prin toti porii...ca oricum despre cat de mult il iubesc nu are rost sa stau sa scriu acum, fiindca nu mi-ar ajunge sute de pagini.

Prima data

Prima data cand scriu pe blogul pe care tocmai l-am infiintat! Desi s-ar intelege o prima data pentru altceva...despre asta nu o sa scriu acum :P Intrebare mie: de ce mi-am facut blog? O fi din cauza ca e la moda, cool sau funky? Cred ca nu e niciuna din aceste cauze. E din cauza ca sunt MAMICA!!! De baietel Stefan aka iubirica mea. E un amalgam de sentimente care nu poate fi povestit decat asternut pe hartie...in cazul meu, pe blog. Era musai sa scriu despre ce inseamna sa fiu mama, sa vad in fiecare zi doi ochisori albastri care se uita inocenti la mine, sa simt o imensa iubire care creste pe zi ce trece pentru baietelul meu.
Asta ar fi o mica introducere pe blogul meu, nu vreau sa devin prea sentimentala! Revin cu postari noi zilnic (sper eu)