Pentru tine sufletel

Cea mai potrivita melodie pe care i-o dedic cu toata dragostea plângăreţei mele Stefan! Mami si tati te adora puiut mic!

Povestea numelui

Pana la 4 luni, Stefan al meu a fost fetita, dupa relatarile ecografului invechit. Stiam deja ce nume sa-i pun: Cristiana Vanesa. La 5 luni am mers la 3d sa fac ecografia morfo-fetala. Stau eu relaxata pe pat, asteptand sa-mi vad fata, cand imi spune medicul:
- Anamaria, faci baiat! Eu cu ochii cat cepele, fara suflu si cu camera rotindu-se in jurul meu am reusit sa ingaim:
- Pai eu stiam ca 80% e fetita. La care medicul:
- Si eu pe langa aia 80% iti mai adaug 20% si-ti spun ca e baiat! Bine-i amu? Ce Cristiana Vanesa? Trebuia sa gasim nume la fecior si eu nu ma gandisem deloc la nume de baiat. Sotul fericit: o sa am baiat si apoi fetita! Dupa socotelile lui, baiatul trebuie sa fie primul ca sa aiba grija de fata! La al doilea prenume a fost usor, stiam ca vrem Bogdan, imi si placea mult. Problema era la primul prenume - eu vroiam Tudor, sotul nici nu vroia sa auda! De la Tudor am trecut la Darius apoi la Vlad pana am crezut ca albesc. M-am oprit la Stefan ca vroiam sa fie un prenume de sfant, sa sune masculin si sa se potriveasca cu al doilea prenume. Dupa indelungi cautari, in luna a 8-a de sarcina am decis de comun acord: Stefan-Bogdan! Eu eram deja disperata ca maine-poimaine nasc si ramane pruncul anonim, ca parintii lui inconstienti nu au fost in stare sa-i dea un nume! Hi, hi - bine ca am trecut si de asta!

Copilaria mea vs. copilaria lui Stefan

Ale tineretii valuri...ma gandesc cu nostalgie la copilaria fericita, zic eu, pe care am avut-o, si mi-as dori ca si copilaria lui Stefan sa fie macar asa ca a mea, sau chiar mai frumoasa daca se poate. Insa sunt constienta ca unele lucruri din copilaria lui nu vor semana nici pe departe cu ale mele. De ce? Pentru ca lumea este intr-o continua schimbare si modernizare, pentru ca acum nu mai joaca copiii "ratele si vantorii", "şotron", "elastic" sau "mâţă". Acum nu mai merg in gasca la furat de cirese pe deal sau la cules de mere padurete mancate apoi cu zahar. Nu mai stau langa bloc cu cheia in gat toata vacanta de vara si nici nu mai fug sa bea apa de la cismeaua veche atunci cand le e sete. Acum e la moda sa mergi la mare, sa stai pe net, sa-ti faci profil pe hi5 si sa vorbesti la celular. Eu n-am stiut ce-s astea cand am fost copil si tin sa precizez ca am fost foarte fericita asa. Ascultam povesti la magnetofon si ma uitam la diafilme pe usa dormitorului...De aceea am hotarat sa ii cumpar carti de povesti la Stefan si sa ii citesc in fiecare seara cate una. Asa au facut parintii mei cu mine si nu au gresit deloc! Stiti vorba aia: ai carte, ai parte? E cat se poate de adevarata. Dar nici cartile nu mai sunt ca si pe vremea mea - ma simt ca o batrana ramolita acum - avem carti 3d, toate sunt 3d si de ultima generatie. Noroc cu netul si cu cateva librarii. De pe net am luat povestile copilariei mele, povestite de mari actori de-ai nostri, cu vocile acelea calde si placute care reusesc sa te trimita usor in lumea viselor. La librarii am gasit niste carti groase cu aceleasi povesti ca si cele pe care mi le citeau ai mei, singura diferenta e ca aceste sunt cu coperti si pagini lucioase, pline de poze si de miros de tipografie. Ale mele au fost cu spirale, din hartie rugoasa, dar tot au fost superbe. La jucarii nu prea ma pot pronunta, deoarece eu fiind fata ma jucam cu papusi, iar fiu-meu se va juca cu masinute, pusti si jocuri pe calculator. Noi nu am avut nici internet si nici peste 100 de canale tv, dar nici nu le-am simtit lipsa. Ce era mai frumos decat sa ne adunam 10-15 copii si sa ne jucam cat era ziua de mare? Sa mergem la bunici in vacante, sa mancam mere verzi si prune necoapte? Scapam guma de mestecat pe jos, suflam pe ea si o bagam inapoi in gura si uite ca am crescut mari si mult mai sanatosi decat copiii din ziua de azi. Mancam paine cu unsoare si cu zahar, rosii din gradina de la bunica, fara sa ne facem griji de aportul de grasimi si calorii pe care-l ingeram. Dar vremurile alea au apus si trebuie sa ne modelam dupa cele de azi, asa ca voi incerca pe cat se poate ca si copilaria lui Stefan sa fie una frumoasa. Asta daca nu ma baga sotul in mormant inainte cu jucariile pe care i le-a cumparat: la 2 luni jumate, bebelache meu detine o masina electronica toyota tundra care e aproape cat el de mare, alte 2 masini teleghidate, un elicopter pe ambalajul caruia scrie: de la 14 ani in sus!!! Can you believe it? Si atunci ce sanse mai au bietele mele carti cu povesti? Dar nu ma las! Stefan va fi destept si va citi chiar de va trebui sa mor pe rug pentru asta! Bineinteles ca, daca o sa stie si putin Kant, Schopenhauer si Dostoievski, eu ma declar multumita! Si va sti din fiecare, cu toate protestele scumpului meu sot care imi spune ca sunt intrasigenta si nu vreau sa-l las pe iubirica sa-si traiasca copilaria! O sa aiba parte si de copilarie dar si de carti (vad eu cum scap de elicopterul ala).

Botezul

Nici nunta si nici un alt eveniment nu m-au emotionat atat de tare ca si ziua in care pruncul meu a fost crestinat. Nu am plans, m-am abtinut, sunt tare de caracter de felul meu! Mult mai tare decat as fi crezut, dar m-au trecut mii de fiori pe parcursul botezului. Am simtit o imensa pace launtrica si o enorma fericire. Nu am vrut sa il botez pe Stefan prin cufundare, si am sa argumentez de ce: in primul rand am devenit paranoica cand am auzit cazul de la stirile Pro tv cu copilul care in ziua cand a fost dus la botezat si bagat in cristelnita a facut stop cardiac si a murit!!! In al doilea rand pentru ca am zis ca nu are rost sa chinui copilul cu dezbracatul - mai ales ca nasii i-au luat un costumas superb cu frac si papion - cu stersul si cu imbracatul din nou. Asa ca nu a fost botezat in cristelnita ci doar uns cu mir si udat pe capsor. Si iata ca tot botezat e, in plus de asta a fost si foarte cuminte, nu a plans deloc ci a dormit mai tot botezul. O sa atasez si cateva poze, cu iubirica mea, de la botez!

Clisee si superstitii

Intotdeauna mi-au placut copiii si intotdeauna am zis ca atunci cand voi avea unul nu voi proceda in urmatoarele feluri:
- nu-l voi tine mult in brate si nu-l voi legana pentru ca se va obisnui asa si apoi imi va fi greu mie.
- nu-l voi pune sa doarma cu mine in pat.
- nu-l voi alinta si rasfata prea des...and so on and so forth. Bineinteles ca toate aceste nu-uri s-au dus la naiba de cand il am pe Stefan si acum ma zburlesc la cei care imi spun:
- Vai! nu culca copilul cu tine pentru ca nu o sa mai doarma singur!
Serios? Ete fâs! Si ce daca nu o sa doarma singur? Lasa sa doarma cu mine, ca numai pe el il am si mi-e drag mai mult decat insasi viata mea. Nu i-am luat patut tocmai din acest considerent si anume acela ca Stefan va dormi cu mine. Imi e mult mai usor sa-l alaptez, nu ma simt singura, imi face placere sa imi vad sfertul de omulet ca doarme asa bine langa mine. Plus de asta, stiu ca va creste repede si aceste momente nu le voi mai primi inapoi. Asa ca le dau ignore tuturor celor care ma sfatuiesc sa nu-mi rasfat pruncul.
Daca am urat ceva mai mult ca orice pe lumea asta, acelea au fost superstitiile. De exemplu: daca trece o pisica neagra prin fata ta, fa-ti cruce cu limba in gura de 3 ori! Si daca fac febra la limba? Daca mi-o sclantesc? Sau alte superstitii mai enervante: nu taia unghiile bebelusului pana nu il botezi! Zi sa mori tu! Sa-l las sa-si scoata ochii, nu? Nu, exista o solutie pentru asta: sa-i musti tu unghiile! Prefer sa nu comentez acest argument pentru ca ar iesi o mare si lunga cenzurare. Sa nu stai cu spatele la bebe ca nu o sa mai ai lapte! Lapte este, curge din abundenta asa ca nu ma stresez pentru asta. Sa nu scoti copilul din casa pana nu e botezat! Nu zau! Si daca nu ii fac botezul la 6 saptamani? Daca il botez la 6 luni? Ce fac? Il tin in casa pana devine liliac sau cave man? Bineinteles ca nu am respectat niciuna din aberatiile de mai sus, am trecut si de botez si Stefan al meu e bine mersi, multumim la Doamne Doamne! Sa ne creasca mare, sanatos si frumos...