Noaptea de ieri a fost groaznica: Stefan s-a trezit din 15 in 15 minute tipand si plangand in hohote. L-am luat in brate, l-am plimbat, i-am cantat...adormea, si cand sa-l pun in patut, incepea sa planga. Si eu si Bogdan am fost disperati, nu mai stiam ce sa facem cu el. Imi treceau tot felul de ganduri rele prin cap, iubirica mea nu a stat o noapte intreaga treaz pana acum. Oare ce-l necajea? Sa fie dintii? E racit? Cand am vazut ca e ora 10 dimineata, si el tot asa agitat e n-am mai stat pe ganduri si ne-am dus la medic. Cauza? Dintii iubiricii, nu e nici racit, nu are nimic nici la urechi, abdomen sau Doamne fereste alte probleme. Am rasuflat usurati si ne-am linistit. S-a linistit si iubirica care de aseara si-a revenit, a dormit bine si se pare ca nu-l mai chinuie durerea. Deocamdata, cel putin, tocmai de aia avem la indemana nurofen pentru copii si supozitoare de novocalmin. Mi se pare logic sa-i alinam durerea pe cat se poate si sa nu-l lasam sa se chinuie asa. Speram ca episoadele astea sa fie cat mai putine si sa treaca repede durerile.Durerea insa s-a produs mai mult in sufletul meu din cauza panicii pe care-am simtit-o nestiind ce-i cu el, neintelegand ce si cum il doare... nimic, nimic nu ma sperie mai mult decat gandul ca puiul meu ar putea sa sufere. As face orice sa-l pot proteja, sa ma doara pe mine inzecit numai sa-i fie lui, puiului meu bine...
