Inca de cand am aflat ca sunt insarcinata aveam o intrebare in minte care nu-mi dadea pace: oare cum o sa nasc? natural sau prin cezariana? stiu ca e la moda acum sa faca femeia cezariana, ori din cauza fricii de durere sau din comoditate. Bineinteles atunci cand nu se impune din motive obiective, eu una consider cezariana o cale de ocolire a unui fenomen natural, prin care orice femeie poate sa treaca. Asa ca in momentul cand am intrat in saptamana 37 de sarcina si am mers la control am intrebat-o pe doctorita cum imi recomanda sa nasc. Mi-a spus ca ea este adepta nasterii naturale atunci cand nu este nici un inconvenient pentru asta - deci urma sa incercam sa nasc natural. Marturisesc ca am regretat amarnic in zilele urmatoare toate acele emisiuni gen "I didn't know I was pregnant" si "Birth stories" la care ma uitasem. Imi veneau in minte relatarile acelor femei: pe o scara de la 1 la 10 durerea e de 20. Nu suna bine deloc...definitely not good at all! Dar fapta era deja consumata, mi-era jena sa imi anunt doctorita ca m-a luat cu frici si alte cele si de fapt cred ca as vrea cezariana. Asa ca m-am pus pe "rasfoit" netul si incercam sa ma conving ca nasterea naturala e cea mai buna. Memo to me: pot s-o fac si pe asta - imi repetam eu zilnic mai ceva ca si mielul care e pe punctul de a fi dus la taiat. Am intrat in saptamana 38 de sarcina si deja simteam ca nu mai pot: burta mare, picioarele umflate, durerea de bazin si de spate ma terminau slowly but surely, asa ca deja ajunsesem sa uit de frica nasterii si sa-mi doresc sa nasc odata - si din dorinta de a scapa de toate inconvenientele enumerate mai sus, dar mai ales din dorinta de a-mi vedea odata flacaul. Ma incercau mii de sentimente: eram mamica dar parca nu ma simteam exact cum ar trebui...cum ar fi trebuit sa ma simt? Ca si in filmele in care totul decurge natural, de parca femeile acelea ar fi luat lectii despre cum sa fie mame. Ei bine, la mine nu era asa. Aveam o teama ca nu o sa fiu o mama buna, daca o sa-mi reneg feciorul??? Un cuvant dur, dar imi dorisem sa am o fetita si acum aveam senzatia ca poate nu o sa-l iubesc asa de mult daca e baiat. Si tot felul de alte bazaconii dadeau tarcoale creierasului meu cenusiu si prea odihnit in acele momente. Dar sa revin la nasterea in sine: ajunsa in saptamana 38 spre 39 somnul bun in timpul noptii era demult o amintire frumoasa. Drumurile la baie pareau un ordeal pe care trebuia sa-l trec mai ceva decat un sclav obligat sa mearga pe jar incins. Asa ca, in 29.04.2010 pe la ora 4:30 a.m. eram in bucatarie si mancam niste paine cu finetti. M-am ridicat frumos de la masa cu gandul ca voi merge sa ma intind inapoi si sa incerc sa mai dorm putin. In momentul in care am ajuns pe hol si am simtit ca imi picura ceva pe picior in jos am zis ca e clara treaba: vezica mea care deja era demult inghesuita de uterul prea mare cedase! Bine ca nu eram pe unde prin oras - mai ales ca inainte cu vreo 2 zile fusesm sa fac piata! Am mers la baie, m-am spalat, mi-am luat alta pijama si ma pregateam sa ma pun in pat cand am simtit din nou aceeasi senzatie neplacuta de bebe care inca nu stie sa faca la olita. De data asta o intrebare mi s-a strecurat repede in minte: oare mi s-a rupt apa? O, daaaaaaaaaaaaa! Mi se rupsese apa asa ca nu am mai pierdut timpul, l-am anuntat pe tatal feciorului si m-am bagat in baie la dus ca doar nu puteam sa merg la maternitate fara sa ma dichisesc. Daca se speria fiu-meu de mine? Era deja 5:20 a.m. cand ma aflam ma maternitate cu ai mei si cu bagajelul asteptand sa mi se ia datele si sa ma internez. La consult diagnosticul a fost: sarcina la termen - 39 de saptamani fix, dilatatie 4 cm. De acolo am mers in sala de nasteri unde mi-au dat un patut pe care m-am asezat cu mai emotii in asteptare moasei care urma sa vina la schimbul de zi. Dupa ce a venit moasa cu aparatul doppler am vorbit putin cu colegele de salon, am dat telefoane - ca deh! emotiile erau mari si pe la 8 mi-am sunat doctorita care era deja in drum spre maternitate. A venit la raportul de garda si apoi a urcat sus la mine. Aveam dilatatie mica, inca puteam sa rad si sa ma plimb. O colega de salon se pregatea sa nasca in timp ce pe alta o adusesera din sala de nasteri. Esti o fericita! ma gandeam eu in sinea mea cu un pic de invidie, ce-i drept, ca doar nascuse deja. Cealalta tipa care trebuia sa nasca avea dilatatie mare si urla din toate puterile sa-i faca cineva ceva ca nu mai rezista. A venit moasa la ea si ar fi fost mai bine pentru mine daca nu as fi auzit discutia dintre ele:
- De ce tipi? o intreba moasa. Stii ca nu e bine, iti consumi energia aiurea si nu te ajuta cu nimic. Doar tu ai mai nascut o data, stii cum e.
CEEEEEEEEEEEEEEEEE??? Mai nascuse o data? Si acum urla in halul asta? Deci e clar: m-am scos, o sa mor in chinuri, o sa ma tavalesc pe jos, o sa tip din toti plamanii! Vine moasa iar la mine, povestesc putin cu ea sa mai prind curaj. Ma urca pe capra - aka masa de consult ginecologic pe care o urasc profund - si-mi da verdictul: dilatatie 7. Primesc 2 injectii cu calciu, dupa care infernul: aveam niste dureri de oase de simteam ca ma bagase cineva intr-o menghina si tragea de ele. Imi controlam respiratia si ma treceau toate gandurile negre. Era foarte dureros, simteam ca-mi crapa bazinul. Vine si doctorita si langa mine o alta tipa plangea de mama focului. De durere, ma gandeam eu. O duce pe respectiva in salonul de nasteri si raman doar eu cu doctorita si moasa. Atunci mi-au spus ce de fapt la femeie i se rupsese apa si avea doar 6 luni de sarcina, ca fetita ei era foarte mica (450g) si nu prea avea sanse sa traiasca. Mi-au dat lacrimile si am simtit cum mi se urca un nod fierbinte in gat si am zis atunci in sinea mea ca sa-mi dea Doamne Doamne o durere de 100 de ori mai mare decat aceea pe care o aveam numai sa fie bebe bine. Ajunsesem in sfarsit la dilatatie 10 si doctorita mi-a zis:
- Impingem de cateva ori aici pe pat si apoi ne mutam in salonul de nasteri. Acu-i acu, zic eu in sinea mea, in timp ce ascultam ce-mi spunea doctorita:
- Cand vine contractie mare impingi, nu din gat, cap sau alte parti, ci din burta! Ca si cand ai fi constipata. Dupa ce trece contractia, nu mai impingi, ii dai aer la bebe. Ai inteles?
- Da, sa traiti! imping pe contractie din muschii abdominali, apoi dau aer la bebe. Parea usor insa la primul impins pe contractie am crezut ca sar pe geam: durea ca naiba sa imping in timp ce aveam contractia! Mi-am adunat fortele si am zis: this is it...nu pot sa mai dau inapoi. Am impins de cateva ori si moasa a zis:
- Gata! mergem sa nastem. Cum? cine? ce? Eu sa nasc, ea sa nasca sau amandoua? Nu mai constientizam deja. M-au suit pe masa, m-au sterilizat si am inceput iar cu impinsul. Doctorita imi zice:
- Impinge! si mai, si mai, si mai! Hai ca ii vad capul - e brunet! faza la care ma umfla rasul! Mai imping de cateva ori, simt o usturime profunda si iese si Stefan al meu! Mi-l arata cateva secunde asa cum e si apoi il duc la curatat! Pe mine incepe doctorita sa ma coase. Cand l-au adus pe Stefan infasurat in paturica si mi l-au pus pe piept am simtit cum sta lumea in loc. Eram mama cu adevarat si simteam asta prin toti porii...ca oricum despre cat de mult il iubesc nu are rost sa stau sa scriu acum, fiindca nu mi-ar ajunge sute de pagini.
