Meserie

Tuturor ni se pune in copilarie arhi-cunoscuta intrebare:
- Ce vrei sa te faci cand vei fi mare? Daca m-ati fi intrebat atunci, as fi raspuns ca medic, profesoara, balerina etc. Intrebati-ma acum si va voi spune:
- I want to be a billionaire, so fucking bad...cenzura s-o puna CNA-ul, sau sa imi ia impozit Boc pentru limbajul inadecvat folosit pe blog. Blog, care ii apartine unui sugar, nici macar unui minor! He, he! Anyways, meseria cea mai grea si cea mai prost platita, este meseria de mama. Prost platita din punct de vedere material, ca din punct de vedere sentimental nu poate si nu va putea fi egalata de nimic, niciodata! Nu ma voi apuca sa punctez acum toate aspectele frumoase ale acestei meserii, fiindca atunci cand va fi mare, i le voi spune iubiricii mele pe toate. Asa va afla cat de mult a insemnat, inseamna si va insemna el pentru mine. Ca de iubit nu are rost sa mai mentionez, nu de alta, dar sa nu dau in obsesie...
Deci, voi ce vreti sa va faceti cand veti fi mari? :)

Accesul la informatie

Televizorul. Definitie: can't live with it, can't live without it! Va mai amintiti ca intr-un post mai vechi vorbeam despre "prietenul meu tantarul?" As fi vrut sa nu am acces la informatie zilele trecute si sa nu aud stirea despre tantarii care raspandesc prin Grecia virusul West Nille! Adica, prin intepatura lor, transmit meningita. De parca malaria si toate celelalte boli odioase nu sunt de ajuns, mai lipsea si meningita. Bineinteles ca m-am freaked out si ma gandeam la fel de fel de metode care de care mai ingenioase pentru a-l proteja pe iubirica de tantari. Nu era mai bine in vremurile primitive cand nu era internet, tv si telefon mobil? Atunci nu am fi auzit atatea tragedii, lucruri paranormale sau anormale, si cred eu, viata ar fi fost mai frumoasa. Eu una as trai intr-o eterna utopie fara sa ma mai gandesc ca maine se va rupe o bucata din drobul de sare si-i va cadea copilului in cap! Pe bune acum, accesul la informatie e util, dar uneori, parca prea multa informatie strica! Sunt mai mult decat paranoica de cand cu stirea cu tantarii raspanditori de meningita si, in coltul din stanga al mintii mele, incolteste tot mai mult gandul de a ma muta la polul nord cu iubirica! I hate that darn tv!!!

Am I seeing things?

Ca in fiecare dimineata, nici azi nu am facut exceptie si mi-am scos iubirica la plimbarica in parc. De obicei mergem dimineata cat nu e prea cald, si apoi ne facem somnul de amiaza. De fapt, bebe isi face somnul de frumusete, eu sunt la datorie pe blog! Puiul meu a primit o jucarioara foarte funny care e usor de tinut in manuta si face zgomote placute, spre socul meu absolut! Nu-ti sparge timpanele si nu-ti zgarie iremediabil creierii. So, Stefan era in carucior, am facut o mica oprire sa ma joc cu el si sa mai povestim in timp ce-i agitam jucaria pe sub nas! La un moment dat am pus jucaria langa el ca sa ma pot scotoci prin geanta dupa servetele. Cand ma uit la bebe, jucaria era la el in mana! Creierul meu a reactionat, asa cum era de asteptat, un pic mai lent, nu mi-a trecut prin cap ca e prima data cand copilul a luat singur jucaria, ci m-am gandit la alte posibilitati. Posibilitati de genul: i-oi fi dat-o in mana si nu-mi mai amintesc, am baut prea multa apa, care din cauza caldurii mi s-a urcat la cap...Ei bine, nu! Stiu sigur ca am pus jucaria langa bebe, si implicit el a luat-o singur in manuta. Pentru prima data! Ce regret, e ca ma scormoneam in geanta si am ratat momentul! Dar si asa am fost in extaz, as fi dat o petrecere, sau de ce nu, doua! Va puteti imagina ce reactii o sa am cand va face Stefan primii pasi sau cand o sa zica prima data: mama? Ca ar face bine sa zica mama intai! Daca zice tata sau altceva cred ca fac depresie, spre marele deliciu al sotului care sunt sigura ca mi-ar aduce aminte si in viata de apoi ca primul cuvant rostit de bebe a fost tata! So, let us pray and keep our fingers crossed, sa zica mama first...Am I being selfish, or what? Anyways, cand se vor intampla cele mai sus mentionate, ma voi dezlantui mai ceva ca uraganul Catrina! In sensul bun, desigur...

Batalia sexelor

Toti parintii cred ca trec prin momentul in care toata lumea, inclusiv ei, se intreaba cu cine va semana copilul. Se zice ca daca e fetita, seamana cu tata, daca e baiat va semana cu mama. Asta e, si nu e valabil in toate cazurile. Si, cum era firesc eu eram super curioasa sa vad cu cine va semana Stefan. Marturisesc ca sunt o mare egoista, si ca am tras nadejdea sa-mi semene. Nu am nimic personal cu sotul meu, dar copilul trebuia sa semene cu mine! La nastere, bebele meu semana leit cu tati, insa pe parcurs lucrurile s-au mai schimbat nitel, sau mai bine zis, au devenit mai incetosate ca inainte. De ce? Ei, bine, e foarte simplu: rudele cum l-au vazut pe Stefan au zis:
- Vai, tot seamana cu Bogdan! Asta pana in momentul cand bebe a facut ochii mari, asa cum ii faceam si eu cand eram mica. In acel moment sotul meu a decazut de pe tron si toti au zis:
- Tot ii Liza cand era mica si facea ochii aia mari si albastri. Hi, hi! Pana la urma cu cine seamana copilul? Va spun eu: cu amandoi. Mai mult un pic cu mine, desigur! :)
De la sot, bebe are parul, ochii, degetele de la maini/picioare si cred ca va mosteni si inaltimea lui tati. De la je moi are buzele, expresia ochilor, urechile si tenul. Mi-as dori ca ochii sa nu i se schimbe cum s-au schimbat ai mei dupa 6 luni, si cred ca am o speranta sa-i ramana asa, la cat de albastri sunt. Nici parul nu as vrea sa i se schimbe, fiindca arata atat de comic dimineata cand se trezeste...ii sta incretit de parca si-ar fi pus moaţe! Very funny, va zic eu! So...pana la urma si eu si Bogdan avem scor egal deocamdata. La fizic ne mosteneste pe amandoi in egala masura, sa vedem acum intelectual ce va prelua de la fiecare. De la tati as vrea sa ia partea logica, iar de la mine, partea literara si pasiunea pentru limbile straine. O sa-l invatam de mic sa vorbeasca inca 2 limbi macar, nu de alta dar copiii absorb informatiile cu o viteza uimitoare. Pana ajungem la partea asta mai avem de gangurit si de stat in scutece! Lol...

He is a boy!!! Isn't he???

Intrebarea se refera bineinteles la Stefan! E, sau nu, baiat? Mi s-a intamplat a mia oara ca necunoscuti sa se joace cu el in parc si apoi sa exclame:
- Ce fetita frumoasa aveti...sa va traiasca!
De ce? De ce e mai usor sa spuna fetita? Ma urmareste oare blestemul ca am vrut sa am fetita? Sau copilul meu chiar are mutra de fata? Il imbrac in albastru, verde si alb in general. Mai il imbrac si in galben ca il prinde bine, dar niciodata in roz sau alte culori cu tenta feminina. Si totusi bebelache al meu e catalogat drept fetita din prima. Apogeul a fost aseara cand stateam pe banca si a venit o mamica cu un baietel, care a inceput sa faca conversatie. Din aia ca intre femei/mamici, gen, "cat timp are copilul?" etc. Ii raspund frumos, la care se intoarce catre bebele ei si zice:
- Vezi, Mario, ce gagicuta frumoasa am gasit noi?
Mda...nu va mai spun ca nici nu m-am mai obosit sa rectific ca e totusi baietel si al meu, si am de gand sa il invat sa-i placa fetele pe cand va fi mare...Nu ma mai chinui sa spun ca e baiat pentru ca mi se pare inutil. Am spus-o de prea multe ori deja, incep sa ma intreb si eu daca e baiat sau nu??? Glumesc, bineinteles, simtul meu al umorului o ia incet pe panta macabrului uneori. Va spun eu ca ma urmareste dorinta pe care am avut-o sa fie fetita! Imi primesc pedeapsa acum, desi dupa cum am marturisit, nu l-as da pe Stefan nici pe 100 de fete! Si totusi, pedeapsa nu ma ocoleste! M-am tot uitat la el zilele astea, mie nu mi se pare sa semene cu o fetita, oi fi eu mai chioara oare? Cred ca in curand o sa ii duc hainele la imprimat sa scrie pe ele mare si ingrosat: Sunt baiat, fir-ar sa fie!