The "F" symbol

Nu stiu de ce Stefan tine degetul mare intr-o pozitie nu tocmai decenta, ca sa zic asa. Am inteles ca nu vrea suzeta, incerc sa inteleg si faptul ca toata ziua isi indeasa pumnii in gura de parca acu' vine sfarsitul, dar faza cu tinutul degetului mare in pozitia asta nu o pot intelege. Se pare ca sunt eu mai inflexibila dar daca de pe acum imi arata asa, mai tarziu imi va si spune the "F" word! Sau imi va da peste ochi...si acum imi amintesc cu nostalgie - a nu se intelege nostalgie placuta - de momentele cand eram mica si ma certau ai mei, iar eu foarte sigura pe mine le spuneam ca atunci cand voi fi mare si voi avea un copil il voi lasa sa faca ce vrea el. Bineinteles ca nu o sa ma intorc cu capul plecat si spasita de regrete la ai mei sa le dau dreptate! Cum as putea sa fac asta? Sa recunosc ca de fapt m-am transformat in ei, si ca nici nu-mi trece prin cap sa-l las pe Stefan sa faca ce vrea el. Asta cand om ajunge la momentul respectiv. Ca mai bine aplic zicala - care ma calca pe nervi - "eu te-am facut, eu te omor"...Ma simt de parca deviez catre ceva tragedie greaca, asa ca mai bine ma opresc aici. Sa nu uit inainte sa pun poza cu degetul...

Strategii de marketing

Daca pana zilele trecute eram optimista in privinta colicilor si in acelasi timp increzatoare in produsele miraculoase din farmacii, acum imi vine sa sparg televizorul in momentul in care vad reclamele la espumisan, bonisan, baby drink and co. Stiam ca strategia de marketing e una foarte acerba dar totusi nici un produs nu functioneaza!!! Cu ce m-am ales? Cu dulapiorul plin de produse anti-colici pe care le voi bea eu, daca nu ajung inainte in rezerva pe care mi-au pregatit-o cei de la spitalul 6. Am incercat chiar si varianta sa beau eu ceai de chimen, fenicul, anason si multe alte plante miraculoase, dar tot fara efect. Deja elimin numai ceai de chimen si colicile lui Stefan tot nu au trecut. Cica dupa 3-4 luni dispar asa de miraculos cum au aparut! Adica te trezesti intr-o dimineata si pac: nu mai tre' sa canti - un elefant se legana sau treceti batalioane romane Carpatii! Chiar??? Incep sa devin paranoica si ma apuca tremuratul la gandul starii de beatitudine pe care-o voi experimenta atunci. Oricum cel care va gasi un remediu real impotriva colicilor, va fi un adevarat erou. Mamicile de pe intreg globul il vor privi ca pe un zeu si probabil averea lui va atinge cote inmesurabile. Iar eu...eu sper ca pana atunci colicile lui Stefan vor trece, si voi reusi sa ma misc din nou. Ca in momentul de fata ma simt ca si Apollo din cauza faptului ca stau in pozitii contorsionate ca sa reusesc sa-mi alin pruncul.

De-a râsu', plânsu'

Am avut niste zile grele de tot. Prima data mi-am smuls parul din cauza tastaturii care nu vrea nicicum sa mearga in limitele normale si decente, (am cumparat alta), iar apoi am ajuns la capatul rabdarii din cauza colicilor lui Stefan. Sa nu ma intelegeti gresit, nu sunt suparata, nervoasa etc pe copil, ca nu e vina lui saracul. Sunt frustrata din cauza ca nu stiu cum sa fac sa iau durerea de la el...Mi se rupe sufletul cand il vad cum se ghemuieste si cum ii curg lacrimile pe obrajori si-mi vine sa urlu de suparare si de neputinta. Ce-l calmeaza pe bebe? Luatul in brate! Simplu, nu? Pai nu-i chiar asa si am sa argumentez de ce: pentru ca dupa ce il plimbi pe brate de dimineata pana seara dintr-un capat in celalalt al casei simti ca te ticnesti. Ca doar nu credeati ca se alina daca il iei pur si simplu in brate! Nici vorba! Ne plimbam pana ametim, zornaim jucarii in fata copilului pana simt ca-mi zornaie mie creierii. Daca nici asta nu functioneaza il batem usor la fund - desi suna sadic se pare ca-i place - sau cand nici asta nu da roade cantam: un elefant se leganaaaaaaaaaa, si ajungem la peste o suta de elefanti dar colicile nu trec. Deja sunt traumatizata daca vad sau aud ceva despre elefanti. Este cand nu merge nici cantatul, poate am eu voce de canal de Bucuresti...BUUUUNNNN trecem la alt arsenal: chitaim soricelul de jucarie - dupa cateva astfel de chitaieli imi vine sa iau campii. Hai sa-l fac pe bebe avion, in traducere libera, il tin pe brate cu burtica in jos si-l invart usor. Se pare ca-i place tare mult dar dupa vreo 15 astfel de invarteli ma simt ca si cum as fi iesit dintr-o carciuma. Ii facem baie atunci: Stefan al meu tace in mod miraculos de cum l-am bagat in cadita. Problema plansului insistent revine insa in momentul cand il scot afara...Hai sa iesim afara ca acolo tace cat tace, dar pe caldura asta excesiva nu pot expune pruncul radiatiilor solare - ma gandesc serios sa ma mut la polul nord. Trecem la batut casa dintr-o parte in alta in timp ce fac ca o nebuna: shh, shh, shh pe diferite tonalitati. Si asta il relaxeaza dar dupa juma' de ora de shhhh nu mai pot vorbi normal. Am senzatia ca m-am incarnat intr-un sarpe! Pun muzica de relaxare, mai fac ture dupa ture si in sfarsit adoarme pruncul. Dar sa nu ne lasam dusi de aparente, asta nu e un somn adanc, odihnitor, e un somn iepuresc. Cum ma asez pe pat cum deschide ochii mari de parca ar avea senzor. Daca printr-o minune reusesc sa ma asez pe pat, acolo raman amortita in pozitie contorsionata vreo 2-3 ore cat doarme odorul. Dar ce nu face mama pentru copilul ei? Stau si intr-un deget daca e musai. Si parca toate dispar in momentul cand Stefan imi zambeste larg, de parca nu l-ar fi durut nimic! Dar fericirea parca are gust amar, pentru ca in momentul cand urmeaza incruntarea, fac drepti cu el in brate si o iau de la un capat la altul al casei, cantand de zor: un elefant se legana pe o panza de paianjen...