Am avut niste zile grele de tot. Prima data mi-am smuls parul din cauza tastaturii care nu vrea nicicum sa mearga in limitele normale si decente, (am cumparat alta), iar apoi am ajuns la capatul rabdarii din cauza colicilor lui Stefan. Sa nu ma intelegeti gresit, nu sunt suparata, nervoasa etc pe copil, ca nu e vina lui saracul. Sunt frustrata din cauza ca nu stiu cum sa fac sa iau durerea de la el...Mi se rupe sufletul cand il vad cum se ghemuieste si cum ii curg lacrimile pe obrajori si-mi vine sa urlu de suparare si de neputinta. Ce-l calmeaza pe bebe? Luatul in brate! Simplu, nu? Pai nu-i chiar asa si am sa argumentez de ce: pentru ca dupa ce il plimbi pe brate de dimineata pana seara dintr-un capat in celalalt al casei simti ca te ticnesti. Ca doar nu credeati ca se alina daca il iei pur si simplu in brate! Nici vorba! Ne plimbam pana ametim, zornaim jucarii in fata copilului pana simt ca-mi zornaie mie creierii. Daca nici asta nu functioneaza il batem usor la fund - desi suna sadic se pare ca-i place - sau cand nici asta nu da roade cantam: un elefant se leganaaaaaaaaaa, si ajungem la peste o suta de elefanti dar colicile nu trec. Deja sunt traumatizata daca vad sau aud ceva despre elefanti. Este cand nu merge nici cantatul, poate am eu voce de canal de Bucuresti...BUUUUNNNN trecem la alt arsenal: chitaim soricelul de jucarie - dupa cateva astfel de chitaieli imi vine sa iau campii. Hai sa-l fac pe bebe avion, in traducere libera, il tin pe brate cu burtica in jos si-l invart usor. Se pare ca-i place tare mult dar dupa vreo 15 astfel de invarteli ma simt ca si cum as fi iesit dintr-o carciuma. Ii facem baie atunci: Stefan al meu tace in mod miraculos de cum l-am bagat in cadita. Problema plansului insistent revine insa in momentul cand il scot afara...Hai sa iesim afara ca acolo tace cat tace, dar pe caldura asta excesiva nu pot expune pruncul radiatiilor solare - ma gandesc serios sa ma mut la polul nord. Trecem la batut casa dintr-o parte in alta in timp ce fac ca o nebuna: shh, shh, shh pe diferite tonalitati. Si asta il relaxeaza dar dupa juma' de ora de shhhh nu mai pot vorbi normal. Am senzatia ca m-am incarnat intr-un sarpe! Pun muzica de relaxare, mai fac ture dupa ture si in sfarsit adoarme pruncul. Dar sa nu ne lasam dusi de aparente, asta nu e un somn adanc, odihnitor, e un somn iepuresc. Cum ma asez pe pat cum deschide ochii mari de parca ar avea senzor. Daca printr-o minune reusesc sa ma asez pe pat, acolo raman amortita in pozitie contorsionata vreo 2-3 ore cat doarme odorul. Dar ce nu face mama pentru copilul ei? Stau si intr-un deget daca e musai. Si parca toate dispar in momentul cand Stefan imi zambeste larg, de parca nu l-ar fi durut nimic! Dar fericirea parca are gust amar, pentru ca in momentul cand urmeaza incruntarea, fac drepti cu el in brate si o iau de la un capat la altul al casei, cantand de zor: un elefant se legana pe o panza de paianjen...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu