Multe lunite inainte, iubirica noastra!

Nu am mai postat pe blog de ceva vreme, spre marea mea rusine, dar am fost ocupata cu bebelino al meu. Promit sa ma revansez in cel mai scurt timp. Totusi, azi, e o zi speciala, si mi-am facut nitel timp ca sa ii urez lui Stefan multa sanatate, fericire si impliniri! Sa stii ca mami si tati te iubesc mult si suntem langa tine mereu! Iti dorim tot ce poate fi mai bun in viata, si ne rugam mereu la Doamne Doamne sa te ocroteasca! Avem 4 lunite deja, si mi se pare ca timpul o zbugheste mai indarjit cu fiecare zi. Daca "ieri" ieseam cu Stefan pe poarta maternitatii si ne luptam cu colicile, azi copilul meu e mare si frumos! Avem peste 6 kg., tinem capul foarte bine, radem in timp ce mami danseaza cu el in brate pe balcon (sper sa nu ma vada vecinii), chiuim, tipam si ne certam toata ziulica! Mi se pare aievea cand ma uit in ochii copilului meu, are o privire adanca, albastra...profunda intr-un fel. De multe ori am senzatia ca parca ar vrea sa-mi spuna ceva numai din priviri! Suntem recunoscatori si binecuvantati ca avem un copil voinic, sanatos si precoce! Este un luptator de pe-acum. Cand a ridicat prima data capul, l-a tinut aproape bine, dupa nici 3 zile il tinea perfect. A gangurit la nici 2 luni - il spunea pe ghi/ghe. Toata lumea spune ca va fi ca mine - eu am umblat/vorbit devreme. Oricum va fi, noi suntem bucurosi ca e sanatos, asta e cel mai important lucru. Restul, le facem noi sa fie bine! Peste 3 zile il sarbatorim pe tati (care e deja batran, saracutul) :D

Fasten your seat belts please!

Printre lucrurile cumparate pentru iubirica se numara si un balansoar, remember? L-am pus azi in leganel si l-am lasat sa se joace nitel. Apoi ne-am pregatit sa plecam afara si pana m-am dus la baie, bebe al meu s-a gandit sa o ia si el la picior! Cand m-am intors de la baie era intr-o pozitie foarte interesanta si mai mult decat expresiva. Dar, o poza face cat o mie de cuvinte, deci va atasez una! I really need to tie up that kid...

Termita

Asta e noua porecla a iubiricii mele! Nu e una foarte sexy sau dragalasa, dar e bine meritata! Asta din cauza ca puiul meu baga in gura tot ce prinde. Stiam ca se va ajunge la asta, ca doar toti bebelasii fac la fel, dar totusi, e un pic exasperant ca nu-l mai pot mangaia sau pupaci cum vreau. De ce? Pentru ca in momentul in care mana mea, nasul sau fata mea intra in raza de actiune a gurii iubiricii - clap!- ca si aligatorul, prinde tot. E in stare sa-mi plescaie mana, degetele, nasul...Am noroc ca are o duzina de jucarii de plus micute, speciale pentru rontait. I le dau pe alea, si nici nu mai e necesar sa le spal dupa ce se joaca cu ele, deoarece sunt ude de tot! Kiddin', of course, logic ca le spal. Dar asta ca sa va dati seama ce debit de saliva are fiu-meu! In rest, ne jucam, dormim, plangem dupa brate si vrem afara. Azi a avut un moment super in care si-a ridicat singur capsorul de jos! It was really exiciting, si a primit vreo 30 de pupici instant pentru marea realizare! Se uita, bietul de el la mine, descumpanit...s-o fi gandit: nebuna asta si-a pierdut si putina minte pe care-o avea! Cam atat pentru azi, ne retragem la plimbarica! :D

Back to basics

Dupa cum decretam intr-unul din post-urile de la inceput, scopul meu suprem este acela de a-l obisnui pe Stefan de mic cu cartile, invatatul, limbile straine etc. Cine se asteapta sa aiba un copil inteligent, caruia sa-i placa sa citeasca, fara sa se ocupe de el, este un caz pierdut. I mean, honestly, daca iti lasi kid-ul de mic in fata calculatorului sa se joace Counter Strike sau Solitaire, atunci sa nu te astepti sa-l citeasca pe Voltaire cand va fi mare. Ce fain rimeaza Solitaire cu Voltaire, nu? Si, tocmai pentru ca nu vreau ca Stefan sa ajunga un kid atipic, am inceput deja sa ma inarmez cu tot ce trebuie pentru a ma ocupa de educatia lui intr-un fel care sa ii si placa. Asa ca, sambata cand am facut cumparaturile, am strecurat in cosul de cumparaturi si un joc puzzle! Sa nu se inteleaga cumva ca am furat jocul, nu de alta dar nu vreau sa ma fac de ras! Va dati seama ca nu l-am furat...De ce am ales jocul de puzzle? Pentru ca e color, ceea ce ii atrage pe copii, pentru ca este cu personajele din desenele Disney, deci e simpatic si pentru ca impusti 2 iepuri dintr-o lovitura: copilul se si joaca iar in acelasi timp isi pune si gandirea la bataie ca sa aseze piesele corect. Mentionez ca pe acest joc scrie ca este recomandat de la 3 ani, nu ca si elicopterul cumparat de sotul meu (de la 14 ani in sus, remember???) Ce-mi place la acest joc este faptul ca are 10 tablouri diferite pe care le poti construi, nu ca si puzzle-urile din care poti face un singur tablou. Acelea sunt plictisitoare fiindca termini tabloul repede si apoi nu mai ai chef sa-l refaci de sute de ori. Exceptand puzzle-urile cu cate 1000,2000, respectiv 6000 de piese, la care nu ai timp sa te plictisesti! Oare in cat timp faci un astfel de puzzle? Are Stefan unul cu 1000 de piese deja, dar acela ramane sigilat pana peste cativa ani buni. Nu de alta, dar nu vreau sa traumatizez copilul asa devreme. Ca puzzle-ul Disney l-am desigilat deja! Nu m-am putut abtine sa nu-mi vâr nasul in cutie si in punga. Am si facut 2 din tablourile de pe cutie si tin sa va spun ca jocul e chiar misto. Mai am de cumparat niste carti cu povesti si animale si cateva atlase interesante pe care le-am vazut in magazin! Daca de mic te ocupi de copil, ii citesti, te joci cu el jocuri care sunt educative si interesante, ai toate sansele, cred eu sa-l feresti de lumea calculatoarelor si a internetului, care nu face altceva decat sa-i plafoneze pe copii. Asa ca pana va fi Stefan prin clasa a 8-a am de gand sa ma ocup serios de formarea lui. Sunt sigura ca odata ajuns la maturitate imi va multumi ca am facut puzzle-uri impreuna, am citit povesti si am invatat despre animale si planete cu ajutorul atlaselor. Atasez acum unul din tablourile pe care le-am facut din jocul de puzzle! Merita un asemenea joc, trust me!

Meserie

Tuturor ni se pune in copilarie arhi-cunoscuta intrebare:
- Ce vrei sa te faci cand vei fi mare? Daca m-ati fi intrebat atunci, as fi raspuns ca medic, profesoara, balerina etc. Intrebati-ma acum si va voi spune:
- I want to be a billionaire, so fucking bad...cenzura s-o puna CNA-ul, sau sa imi ia impozit Boc pentru limbajul inadecvat folosit pe blog. Blog, care ii apartine unui sugar, nici macar unui minor! He, he! Anyways, meseria cea mai grea si cea mai prost platita, este meseria de mama. Prost platita din punct de vedere material, ca din punct de vedere sentimental nu poate si nu va putea fi egalata de nimic, niciodata! Nu ma voi apuca sa punctez acum toate aspectele frumoase ale acestei meserii, fiindca atunci cand va fi mare, i le voi spune iubiricii mele pe toate. Asa va afla cat de mult a insemnat, inseamna si va insemna el pentru mine. Ca de iubit nu are rost sa mai mentionez, nu de alta, dar sa nu dau in obsesie...
Deci, voi ce vreti sa va faceti cand veti fi mari? :)

Accesul la informatie

Televizorul. Definitie: can't live with it, can't live without it! Va mai amintiti ca intr-un post mai vechi vorbeam despre "prietenul meu tantarul?" As fi vrut sa nu am acces la informatie zilele trecute si sa nu aud stirea despre tantarii care raspandesc prin Grecia virusul West Nille! Adica, prin intepatura lor, transmit meningita. De parca malaria si toate celelalte boli odioase nu sunt de ajuns, mai lipsea si meningita. Bineinteles ca m-am freaked out si ma gandeam la fel de fel de metode care de care mai ingenioase pentru a-l proteja pe iubirica de tantari. Nu era mai bine in vremurile primitive cand nu era internet, tv si telefon mobil? Atunci nu am fi auzit atatea tragedii, lucruri paranormale sau anormale, si cred eu, viata ar fi fost mai frumoasa. Eu una as trai intr-o eterna utopie fara sa ma mai gandesc ca maine se va rupe o bucata din drobul de sare si-i va cadea copilului in cap! Pe bune acum, accesul la informatie e util, dar uneori, parca prea multa informatie strica! Sunt mai mult decat paranoica de cand cu stirea cu tantarii raspanditori de meningita si, in coltul din stanga al mintii mele, incolteste tot mai mult gandul de a ma muta la polul nord cu iubirica! I hate that darn tv!!!

Am I seeing things?

Ca in fiecare dimineata, nici azi nu am facut exceptie si mi-am scos iubirica la plimbarica in parc. De obicei mergem dimineata cat nu e prea cald, si apoi ne facem somnul de amiaza. De fapt, bebe isi face somnul de frumusete, eu sunt la datorie pe blog! Puiul meu a primit o jucarioara foarte funny care e usor de tinut in manuta si face zgomote placute, spre socul meu absolut! Nu-ti sparge timpanele si nu-ti zgarie iremediabil creierii. So, Stefan era in carucior, am facut o mica oprire sa ma joc cu el si sa mai povestim in timp ce-i agitam jucaria pe sub nas! La un moment dat am pus jucaria langa el ca sa ma pot scotoci prin geanta dupa servetele. Cand ma uit la bebe, jucaria era la el in mana! Creierul meu a reactionat, asa cum era de asteptat, un pic mai lent, nu mi-a trecut prin cap ca e prima data cand copilul a luat singur jucaria, ci m-am gandit la alte posibilitati. Posibilitati de genul: i-oi fi dat-o in mana si nu-mi mai amintesc, am baut prea multa apa, care din cauza caldurii mi s-a urcat la cap...Ei bine, nu! Stiu sigur ca am pus jucaria langa bebe, si implicit el a luat-o singur in manuta. Pentru prima data! Ce regret, e ca ma scormoneam in geanta si am ratat momentul! Dar si asa am fost in extaz, as fi dat o petrecere, sau de ce nu, doua! Va puteti imagina ce reactii o sa am cand va face Stefan primii pasi sau cand o sa zica prima data: mama? Ca ar face bine sa zica mama intai! Daca zice tata sau altceva cred ca fac depresie, spre marele deliciu al sotului care sunt sigura ca mi-ar aduce aminte si in viata de apoi ca primul cuvant rostit de bebe a fost tata! So, let us pray and keep our fingers crossed, sa zica mama first...Am I being selfish, or what? Anyways, cand se vor intampla cele mai sus mentionate, ma voi dezlantui mai ceva ca uraganul Catrina! In sensul bun, desigur...

Batalia sexelor

Toti parintii cred ca trec prin momentul in care toata lumea, inclusiv ei, se intreaba cu cine va semana copilul. Se zice ca daca e fetita, seamana cu tata, daca e baiat va semana cu mama. Asta e, si nu e valabil in toate cazurile. Si, cum era firesc eu eram super curioasa sa vad cu cine va semana Stefan. Marturisesc ca sunt o mare egoista, si ca am tras nadejdea sa-mi semene. Nu am nimic personal cu sotul meu, dar copilul trebuia sa semene cu mine! La nastere, bebele meu semana leit cu tati, insa pe parcurs lucrurile s-au mai schimbat nitel, sau mai bine zis, au devenit mai incetosate ca inainte. De ce? Ei, bine, e foarte simplu: rudele cum l-au vazut pe Stefan au zis:
- Vai, tot seamana cu Bogdan! Asta pana in momentul cand bebe a facut ochii mari, asa cum ii faceam si eu cand eram mica. In acel moment sotul meu a decazut de pe tron si toti au zis:
- Tot ii Liza cand era mica si facea ochii aia mari si albastri. Hi, hi! Pana la urma cu cine seamana copilul? Va spun eu: cu amandoi. Mai mult un pic cu mine, desigur! :)
De la sot, bebe are parul, ochii, degetele de la maini/picioare si cred ca va mosteni si inaltimea lui tati. De la je moi are buzele, expresia ochilor, urechile si tenul. Mi-as dori ca ochii sa nu i se schimbe cum s-au schimbat ai mei dupa 6 luni, si cred ca am o speranta sa-i ramana asa, la cat de albastri sunt. Nici parul nu as vrea sa i se schimbe, fiindca arata atat de comic dimineata cand se trezeste...ii sta incretit de parca si-ar fi pus moaţe! Very funny, va zic eu! So...pana la urma si eu si Bogdan avem scor egal deocamdata. La fizic ne mosteneste pe amandoi in egala masura, sa vedem acum intelectual ce va prelua de la fiecare. De la tati as vrea sa ia partea logica, iar de la mine, partea literara si pasiunea pentru limbile straine. O sa-l invatam de mic sa vorbeasca inca 2 limbi macar, nu de alta dar copiii absorb informatiile cu o viteza uimitoare. Pana ajungem la partea asta mai avem de gangurit si de stat in scutece! Lol...

He is a boy!!! Isn't he???

Intrebarea se refera bineinteles la Stefan! E, sau nu, baiat? Mi s-a intamplat a mia oara ca necunoscuti sa se joace cu el in parc si apoi sa exclame:
- Ce fetita frumoasa aveti...sa va traiasca!
De ce? De ce e mai usor sa spuna fetita? Ma urmareste oare blestemul ca am vrut sa am fetita? Sau copilul meu chiar are mutra de fata? Il imbrac in albastru, verde si alb in general. Mai il imbrac si in galben ca il prinde bine, dar niciodata in roz sau alte culori cu tenta feminina. Si totusi bebelache al meu e catalogat drept fetita din prima. Apogeul a fost aseara cand stateam pe banca si a venit o mamica cu un baietel, care a inceput sa faca conversatie. Din aia ca intre femei/mamici, gen, "cat timp are copilul?" etc. Ii raspund frumos, la care se intoarce catre bebele ei si zice:
- Vezi, Mario, ce gagicuta frumoasa am gasit noi?
Mda...nu va mai spun ca nici nu m-am mai obosit sa rectific ca e totusi baietel si al meu, si am de gand sa il invat sa-i placa fetele pe cand va fi mare...Nu ma mai chinui sa spun ca e baiat pentru ca mi se pare inutil. Am spus-o de prea multe ori deja, incep sa ma intreb si eu daca e baiat sau nu??? Glumesc, bineinteles, simtul meu al umorului o ia incet pe panta macabrului uneori. Va spun eu ca ma urmareste dorinta pe care am avut-o sa fie fetita! Imi primesc pedeapsa acum, desi dupa cum am marturisit, nu l-as da pe Stefan nici pe 100 de fete! Si totusi, pedeapsa nu ma ocoleste! M-am tot uitat la el zilele astea, mie nu mi se pare sa semene cu o fetita, oi fi eu mai chioara oare? Cred ca in curand o sa ii duc hainele la imprimat sa scrie pe ele mare si ingrosat: Sunt baiat, fir-ar sa fie!

Viata mea cu bebe

S-au intamplat multe lucruri in aceasta aproape o saptamana de cand nu am mai postat pe blog. In primul rand, Stefan e incredibil de linistit si de cuminte de cand nu mai are colici asa mari. Doarme si foarte bine, desi dormea el si inainte, nu am avut probleme cu somnul noaptea. Dar in timpul zilei era mai greu, colicile nu-l lasau sa se odihneasca. Acum, doarme foarte bine si ziua. Aseara a dormit foarte bine si eu mi-am reincarcat bateriile. Ne-am pus la somn la 22:05, s-a trezit la 04:10 sa pape, si apoi am dormit iar pana la 07:20! Sweet life, sweet nap, sweet baby! Sunt atata de fresh acum incat as putea sa escaladez un munte! De la 08:00 pana la 08:45 am fost afara la plimbarica, si de atunci doarme bebele meu, n-are treaba! Profitam cat mai e vara, si iesim zilnic de cateva ori bune, afara. Lui Stefan ii prieste de minune si mie la fel. Cam asta a fost programul nostru zilele astea: dormit, jucat, mancat, mers in parc! Se pare ca avem deja o rutina a noastra - nu credeam ca o sa reusim asta cand a avut copilul colici. Atunci aveam niste zile haotice rau de tot. Dar ma bucur ca au trecut, ca bebele meu e tot mai frumos, vioi si sanatos! A reusit performanta ca atunci cand se intoarce pe burtica sa-si scoata singur manuta de sub el! E un adevarat luptator, ce sa mai vorbim! Cand vorbesc cu el rade cu pofta si apoi se intoarce pe o parte si-si ascunde fata cu manutele, exact ca si un om care se rusineaza. Cand il pun la piept sa pape, la un moment dat se opreste, se uita cateva secunde la mine, serios, si apoi imi tranteste un zambet de zile mari care ar putea lejer sa topeasca jumatate din Groenlanda! Asta e puiutul meu, omuletul meu, batranica mea - cum imi place sa il alint - si asta e viata noastra impreuna! Nici nu-mi doresc ceva mai mult!

Prietenul meu, tantarul...

Nu cred ca a existat sau exista o insecta mai enervanta si mai daunatoare decat tantarul. N-o sa tin acum un documentar despre viata lor, dar exista oare o creatura care sa faca mai mult rau decat tantarul asta anofel? Malaria e numai una dintre bolile pe care le raspandeste nimicitorul de tantar. Aseara in timp ce dormeam mai bine, am fost muscata de 3 ori de acest individ care se strecoara peste tot. Degeaba pun sita la geam, ca vine pe usa de la intrare. Cum ai deschis usa, cum e inauntru. Mi-am facut provizii serioase de pastile deoarece a inceput sa fie atacat si bebe. Pe langa ca mi-a tulburat somnul azi-noapte si am primit si 3 intepaturi usturatoare, am observat de dimineata ca si obrazul lui Stefan a fost cucerit de acest intrus! Imi vine sa urlu de nervi cand imi amintesc ca l-am vazut pe stand pe tavan, multumit dupa o masa copioasa. Mai era si gras bine! Nici nu ma mir, doar am fost intepati si eu si bebe! Nu-mi ramane altceva de facut decat sa instalez aparatul de tantari ca sa nu mai fim atacati. Pe mine poate sa ma intepe, dar nu suport cand vad ca-mi agreseaza strumful! Urasc nenorocitii de tantari!

Vine o zi

cand se va sfarsi...mai bine zis, cand se vor sfarsi colicile! Deja incep sa fiu de-a dreptul obsedata de ele, sau ele de mine! Sau de bebe! Inca nu vor sa mi-l lase in pace de tot si ma enerveaza de mor. Nu de alta dar asa bine ma pot juca cu Stefan cand nu are colici. Acum s-au mai rarit ce-i drept, dar cand il apuca cate un episod nu ma mai inteleg cu el deloc! Probabil asta e semnul ca or sa treacaaaaaaaaaaaaa! O alta problema a existentei mele de mamica la inceput de drum este cea a bagatului mainilor in gura! Stiu ca toti bebelusii fac asta din cauza ca gingiile se pregatesc sa-si gazduiasca noii locatari, dar totusi...e aiurea rau! Am senzatia ca uneori Stefan o sa-si roada vreun deget numai cu ajutorul gingiei. Si daca tot pomenesc de asta, ati vazut filmul Saw? Nu mai tin minte exact dar cred ca in partea I a filmului era faza cu tipul care isi reteaza glezna ca sa scape din lant! Well, si bebe al meu are tendinte din astea dubioase, din cate vad eu. E ceva incredibil cum poate sa mestece pe degetele alea. Am facut un test: m-am spalat bine de tot pe gheare (de obicei ma spal tot timpul pe maini) si apoi i-am bagat la bebe al meu degetul in gurita sa vad daca intr-adevar rontaie sau doar linge pe el. Mai bine o lasam balta, mi s-a ridicat parul pe spate cand am simtit cum il ia la mestecat. Nu vreau sa ajung niciodata batrana, sau daca e sa ajung sper macar sa am dintii unde-mi sunt acum! O alta problema care insoteste rontaitul pe degete ar fi saliva si balonasele ei aferente! Pe astea chiar le detest, deoarece cum sunt o maniaca a curateniei, nu suport sa-mi vad copilul plin de saliva! Asa ca, de dimineata pana seara sterg pe el de zor! Usurel, bineinteles, ca nu vreau sa-i fac rau pruncului. Si uite-asa trec zilele meleeeeeee! V-am zis ca nu-mi plac manelele, nu? Faptul ca am folosit acest vers nu inseamna ca mi-am schimbat gusturile, din contra! Am ramas aceeasi dintotdeauna, poate un pic mai rea, mai acida si mai sarcastica. Asta e! Viata, sau mai bine zis unii oameni te obliga uneori sa te transformi si in ce nu vrei!

Eu vs. bebe

Va amintiti ce incantata eram in posturi-le anterioare de faptul ca bebe al meu e foarte cuminte la baita? Ce mandra ma simteam ca el nu plange deloc ca si alti copii care parca sunt pusi pe jar cand li se face baie. Ei bine, s-a terminat bucuria mea, relativ repede, sau mai bine zis: good feeling's gone! And not with the wind, you know? De ce? Nu, nu a inceput Stefan sa planga la baie, dupa cum puteti observa in poza atasata, in schimb a inceput sa planga cand il scot din baie. Si nu orice plans, ci unul din ala isteric de te scoate afara din casa. Si asta nu e tot! Trebuie sa ma lupt cu el sa-l pot sterge, pune scutecul si imbraca. Ca la datul cu crema nici nu vreau sa ma mai gandesc. Deci conculzia e urmatoarea: sunt foarte fericita cand ii fac baie puiului, si-l vad cum se joaca in apa si rade de mama focului, dar sunt la fel de trista cand il scot afara. Nici nu apuc sa-l invelesc bine in prosop ca incepe serenada, care by the way, nu e una placuta. Eu il invelesc, el se zvarcoleste, se rasuceste, se descopera. Eu pun scutecul, el se intoarce pe o parte. Cand reusesc sa leg intr-un final scutecul sunt toata apa, si inca nu am ajuns la final! Ma lupt cu mini-sumo de-a binelea cand ii dau pijamaluta pe el. Eu ii bag o mana in pijama, el o scoate afara pana sa o bag pe cealalta. La fel se intampla si cu piciorusele...Bineinteles cand intr-un final am reusit sa-l imbrac, sunt epuizata mai ceva ca si o baterie obisnuita. Poate daca eram duracell rezistam mai mult. Si ma gandesc cu stupoare ca are numai 3 luni si o saptamana si o forta destul de simtitoare. Ori sunt eu prea batrana si ramolita, ori chiar are forta copilul asta! Nici nu vreau sa ma gandesc cum va fi cand o sa aiba 6 luni...o sa ma si bata bine! In rest, bebe al meu e un ingeras care doarme foarte bine, mananca la fel de bine si care se joaca cu mine, facandu-mi fiecare zi mai senina!

Jucariile lui bebe

De ceva vreme incoace, Stefan reactioneaza la jucariile zornaitoare, stiti voi, alea cu diferite forme si culori, pe care cand le scuturi zornaie. Daca la inceput nu le baga in seama si plangea in continuare cand era obosit sau avea colici, acum aceste mici plasticuri fac minuni in calmarea copilului. Mai nou iubirica plange cand il scot din apa, desi il las sa se joace 5-10 minute in fiecare seara. Dar nu-l pot tine la infinit in cadita, nu? Nu-s rea, dar e inca mic si mai are un pic pana sa ajunga sa stea mai mult in apa. Anul viitor promit sa-l duc la strand, sa-i cumpar mici si bere, ca sa ma revansez pentru toate datile in care l-am scos din apa. Dar sa nu deviez de la subiect, ca era vorba de jucarii aici! Filomenaaaaaaaa, te ia gura pe dinainte. Sau mai bine zis, degetele tasteaza aiurea! Deci, cum spuneam de jucariile magice, nu stiu ce efect au la alti bebei, dar pe al meu nu numai ca il fac sa nu mai planga dar il mai si ajuta sa adoarma. Da, da! Oricat de creepy sau de sadic suna asta, Stefan al meu adoarme in maxim 5 minute daca ma plimb seara cu el in brate dupa baita si ii zornai plasticul magic. Ceea ce nu pricepere eu e: cum poate sa adoarma in timp ce-i zdrangane dracia aia in cap? Mie daca mi-ar zdrangani cineva cu asa ceva in urechi, nu numai ca nu as adormi, ci as plange isteric sau in cel mai nefericit caz, i-as bate minunea tot de cap! Bebelusii sunt tare ciudati la unele chestii, dar nu ma plang, din contra, ma bucur ca exista ceva atat de simplu care-mi calmeaza copilul rapid. Macar asa nu e obligat sa ma asculte cum ii behai cantece de leagan in urechi, intr-o incercare mai mult decat patetica de a-l adormi. Am mai auzit mame cantand, and believe me, you don't want to experience the sounds! Cred ca limba baleneza e mai descifrabila si mai suava. Asa ca nu vreau sa-mi chinui inutil copilul si il scutesc de obligatia de a ma asculta cantand. Ma suporta destul in rest ca sa-l mai incarc si cu asta. Bebe a dormit foarte bine azi-noapte si eu asemenea. L-am pus in patut la 23:40, s-a trezit la 05:00 sa pape, si apoi am dormit iar pana la 08:00. Excelent!!! Nici nu am ce sa cer mai mult de atat, toata lumea imi spune ca sunt o norocoasa sa am un bebe de 3 luni caruia inca nu i-au trecut colicile de tot, si care doarme atat de bine noaptea. Oricum, colicile ne lasa binisor deja si pe noi, Stefan isi face si somnul peste zi si nu mai e atat de marait si de tensionat. Deja ne intelegem altfel, si e minunat! Dupa cum se vede in filmuletul atasat, e foarte indragostit de propriul lui picior, fiindca rade cu mare pofta cand isi atinge nasul cu degetele!

Povestea numelui II

Intr-una din insemnarile mai vechi, povesteam cum eu si sotul ne-am pus de acord ca pe bebe al nostru sa-l cheme Stefan Bogdan. Daca al doilea prenume l-am ales ca sa il mosteneasca pe tati lui, la primul prenume, dupa cum am mai spus, am vrut sa fie ceva impunator, de sfant! Dar este si o parte funny a primului prenume: cand va merge iubirica mea sa-si faca buletinul. Nu dati cu rosii, stiu ca mai sunt ani buni pana atunci, dar tot va veni si vremea aia. Vreme cand sper sa nu ma blagosloveasca bine ca am ales sa-l cheme Stefan. Nu zic ca nu o sa-i placa, ca poate totusi am noroc si o sa fie multumit de alegerea pe care am facut-o, dar o sa fie amuzant cand o sa-l intrebe la ce adresa sta? Pe strada Stefan cel Mare! Isn't that cool, or what? Stefan de pe strada Stefan cel mare! LOL! Ei, ce sa fac daca s-a nimerit sa ne placa prenumele asta? Poate o sa fim norocosi si copilul n-o sa se supere pe noi. Ar trebui sa fie o optiune prin care parintii sa nu aiba voie sa le puna nume copiilor. Vorba lui Mircea Badea: de ce sa decida cineva in numele meu? De ce sa port "stigmatul" numelui forever? Daca mie nu-mi place? Dar...deocamdata bebe va trebui sa se resemneze ca eu si sotul am decis in numele lui si sa-i placa cum il cheama! Ca daca nu...o sa-i rod o ureche! Sau amandoua...

O mie de ganduri

Stiti melodia celor de la Praf in ochi? Sunt o mie de ganduri ce ma duc la tine mereu...asa meditam si eu azi de dimineata in timp ce m-am reintors la postatul pe blog dupa o scurta pauza. Ma gandeam pana cand o sa continui cu el? O sa ma opresc la un moment dat si o sa scriu ca si titlu "fin de capitulo"? Sau daca o sa scriu in continuare pana cand voi scrie? Nu vreau acum sa ma metamorfozez in Carrie Bradshaw din Sex and The City, dar nici nu as vrea sa ma opresc cel putin pana cand va fi Stefan mare. Cat de mare? Pana cand ii voi putea arata toate insemnarile de pe blog, bineinteles avand deja capacitatea sa inteleaga tot ce s-a scris aici. Concluzia? cativa ani (cativa mai multi) de scris. Si, totusi, zic eu ca merita. M-am gandit sa fac din acest blog un substitut al unui jurnal - un jurnal cu bebe al meu - prin care sa se poata vedea cand va fi mare asa cum il vad eu acum. Sa se priveasca prin prisma ochilor mei, sa "creasca" din nou citind aceste randuri. Nu voi avea cum sa ma aflu in pana de idei sau inspiratie, deoarece asa cum spune si numele blogului, acestea sunt pagini de viata. Paginile din viata copilului meu, care in fiecare zi vor aduce ceva nou, care sa merite sa fie spus/scris. Oi fi avand eu memorie buna, dar sunt sigura ca peste cativa ani vor fi unele lucruri care involuntar imi vor scapa. Cu ajutorul acestui mini-jurnal electronic, fiecare realizare, zambet sau planset al copilului meu vor fi memorate. Si ce e si mai important - nu se vor pierde. Asa ca promit sa ma tin de scris, si acest blog sa fie unul dintre micile cadouri ale iubiricii mele cand va fi mare.

Guess who's back?

Au trecut cateva zile de cand nu am mai facut nicio insemnare pe blog. Si asta nu din cauza ca in zilele astea nu s-ar fi intamplat nimic alaturi de puiul meu, dar am fost plecati prin oras, prin parc, ne-am jucat, am facut baita...Sa zicem ca am petrecut cateva zile numai noi! Durerile de burtica se amelioreaza simtitor si asta ne da o energie debordanta! Avem chef de joaca, de somn, de papica. Nu stiu de ce m-am trezit aseara pe la 2:10 a.m. Bebe dormea si eu ma uitam cu ochii impaienjeniti pe geam! Era o semiluna superba pe cer si lumina de la ea cadea exact in cosulet la bebelache al meu. Am stat pur si simplu si l-am admirat cateva minute, daca era dupa mine il rontaiam un pic, dar nu am vrut totusi sa sperii copilul, asa ca m-am abtinut. Oricum razele alea care cadeau peste el erau superbe, am ramas fara grai si mai ca nu mi-au dat si lacrimile. Toata lumea care vine la noi sau cu care ne intalnim imi spune ca e un copil cuminte si foarte frumos, ca pe zi ce trece creste tot mai mult. Si intr-adevar parca timpul asta goneste de nebun asemenea unei naluci. Avem 3 luni si 5 zile, de aici pana la 3 luni jumate e numai un pas, apoi 4 luni si tot asa. O sa vina toamna in curand si pe atunci Stefan al meu e baiat mare deja! O sa ma bucur sa-l vad cum creste asa, dar sunt sigura ca-mi va fi dor de el bebelus. E ca o bijuterie acum cand rade din orice, ma urmareste cu privirea asteptand un sigur cuvant din partea mea ca sa fie cu gura pana la urechi! Cineva m-a intrebat ieri daca mi-e drag...Nu are rost sa comentez la intrebarea asta, evident! Eu abia il vad, atat de mult il iubesc! Nu e evident??? En fin...acum va las ca eu si bebelache mergem sa ne plimbarim putin!

Motive pentru care un copil face viata mai frumoasa

Aseara dupa ce l-am pus pe bebe al meu la somnic, stateam in pat cu telecomanda tv-ului in mana si meditam asupra existentei mele de fosta gravida/actuala mamica. Inainte de a ramane insarcinata, aveam bineinteles tot timpul liber la dispozitie pentru a face ce-mi placea: sa ies in oras, sa zabovesc pana tarziu la televizor, sa ma dichisesc in fiecare zi...Cum s-a schimbat viata mea acum? Ei bine, nu mai stau pana tarziu la tv, cum adoarme Stefan, cad si eu ca eroul la datorie, ma pensez pe fuga ca de machiat am si uitat cum se face, iar iesitul in oras il experimentez impreuna cu noul membru al familiei, si pot sa spun sincer ca asta e unul dintre cele mai fericite momente ale existentei mele de mamica. Nimic nu se compara cu puiul meu si nimic nu e mai frumos decat sa-mi impart zilele cu el. Credeam ca o sa obosesc, ca o sa ma satur, ca poate sunt prea tanara...Dar nu e deloc asa, din contra. Daca bebe pleaca la plimbare cu bunicul, cand ajunge inapoi acasa il pupacesc tot de parca nu l-as fi vazut de secole. Mi se face dor de el instantaneu si pretuiesc fiecare clipa alaturi de el. Ma bucur cand imi rade, cand imi povesteste el cate-n luna si-n stele, cand facem baita si ma stropeste toata, cand papam, cand plangem ca avem colici si ne ghemuim in brate la mami, cand adoarme si vreau sa-l pun in patut si deschide instantaneu un ochi sa ma avertizeze ca daca il las acolo face scandal! Toate aceste lucruri imi fac viata de mii de ori mai frumoasa decat era inainte. Cea mai mare realizare a mea este si va ramane copilul meu. Acest lucru nu va putea fi schimbat nici de bogatii, de succese profesionale sau de alte lucruri. Acum ma duc sa-mi pupacesc iubirica ca stand si scriind toate aceste lucruri, mi s-a facut un dor enorm de el!