Va amintiti ce incantata eram in posturi-le anterioare de faptul ca bebe al meu e foarte cuminte la baita? Ce mandra ma simteam ca el nu plange deloc ca si alti copii care parca sunt pusi pe jar cand li se face baie. Ei bine, s-a terminat bucuria mea, relativ repede, sau mai bine zis: good feeling's gone! And not with the wind, you know? De ce? Nu, nu a inceput Stefan sa planga la baie, dupa cum puteti observa in poza atasata, in schimb a inceput sa planga cand il scot din baie. Si nu orice plans, ci unul din ala isteric de te scoate afara din casa. Si asta nu e tot! Trebuie sa ma lupt cu el sa-l pot sterge, pune scutecul si imbraca. Ca la datul cu crema nici nu vreau sa ma mai gandesc. Deci conculzia e urmatoarea: sunt foarte fericita cand ii fac baie puiului, si-l vad cum se joaca in apa si rade de mama focului, dar sunt la fel de trista cand il scot afara. Nici nu apuc sa-l invelesc bine in prosop ca incepe serenada, care by the way, nu e una placuta. Eu il invelesc, el se zvarcoleste, se rasuceste, se descopera. Eu pun scutecul, el se intoarce pe o parte. Cand reusesc sa leg intr-un final scutecul sunt toata apa, si inca nu am ajuns la final! Ma lupt cu mini-sumo de-a binelea cand ii dau pijamaluta pe el. Eu ii bag o mana in pijama, el o scoate afara pana sa o bag pe cealalta. La fel se intampla si cu piciorusele...Bineinteles cand intr-un final am reusit sa-l imbrac, sunt epuizata mai ceva ca si o baterie obisnuita. Poate daca eram duracell rezistam mai mult. Si ma gandesc cu stupoare ca are numai 3 luni si o saptamana si o forta destul de simtitoare. Ori sunt eu prea batrana si ramolita, ori chiar are forta copilul asta! Nici nu vreau sa ma gandesc cum va fi cand o sa aiba 6 luni...o sa ma si bata bine! In rest, bebe al meu e un ingeras care doarme foarte bine, mananca la fel de bine si care se joaca cu mine, facandu-mi fiecare zi mai senina!
