11 iul. 2010

Clisee si superstitii


Intotdeauna mi-au placut copiii si intotdeauna am zis ca atunci cand voi avea unul nu voi proceda in urmatoarele feluri:
- nu-l voi tine mult in brate si nu-l voi legana pentru ca se va obisnui asa si apoi imi va fi greu mie.
- nu-l voi pune sa doarma cu mine in pat.
- nu-l voi alinta si rasfata prea des...and so on and so forth. Bineinteles ca toate aceste nu-uri s-au dus la naiba de cand il am pe Stefan si acum ma zburlesc la cei care imi spun:
- Vai! nu culca copilul cu tine pentru ca nu o sa mai doarma singur!
Serios? Ete fâs! Si ce daca nu o sa doarma singur? Lasa sa doarma cu mine, ca numai pe el il am si mi-e drag mai mult decat insasi viata mea. Nu i-am luat patut tocmai din acest considerent si anume acela ca Stefan va dormi cu mine. Imi e mult mai usor sa-l alaptez, nu ma simt singura, imi face placere sa imi vad sfertul de omulet ca doarme asa bine langa mine. Plus de asta, stiu ca va creste repede si aceste momente nu le voi mai primi inapoi. Asa ca le dau ignore tuturor celor care ma sfatuiesc sa nu-mi rasfat pruncul.
Daca am urat ceva mai mult ca orice pe lumea asta, acelea au fost superstitiile. De exemplu: daca trece o pisica neagra prin fata ta, fa-ti cruce cu limba in gura de 3 ori! Si daca fac febra la limba? Daca mi-o sclantesc? Sau alte superstitii mai enervante: nu taia unghiile bebelusului pana nu il botezi! Zi sa mori tu! Sa-l las sa-si scoata ochii, nu? Nu, exista o solutie pentru asta: sa-i musti tu unghiile! Prefer sa nu comentez acest argument pentru ca ar iesi o mare si lunga cenzurare. Sa nu stai cu spatele la bebe ca nu o sa mai ai lapte! Lapte este, curge din abundenta asa ca nu ma stresez pentru asta. Sa nu scoti copilul din casa pana nu e botezat! Nu zau! Si daca nu ii fac botezul la 6 saptamani? Daca il botez la 6 luni? Ce fac? Il tin in casa pana devine liliac sau cave man? Bineinteles ca nu am respectat niciuna din aberatiile de mai sus, am trecut si de botez si Stefan al meu e bine mersi, multumim la Doamne Doamne! Sa ne creasca mare, sanatos si frumos...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu