Prietenul meu, tantarul...

Nu cred ca a existat sau exista o insecta mai enervanta si mai daunatoare decat tantarul. N-o sa tin acum un documentar despre viata lor, dar exista oare o creatura care sa faca mai mult rau decat tantarul asta anofel? Malaria e numai una dintre bolile pe care le raspandeste nimicitorul de tantar. Aseara in timp ce dormeam mai bine, am fost muscata de 3 ori de acest individ care se strecoara peste tot. Degeaba pun sita la geam, ca vine pe usa de la intrare. Cum ai deschis usa, cum e inauntru. Mi-am facut provizii serioase de pastile deoarece a inceput sa fie atacat si bebe. Pe langa ca mi-a tulburat somnul azi-noapte si am primit si 3 intepaturi usturatoare, am observat de dimineata ca si obrazul lui Stefan a fost cucerit de acest intrus! Imi vine sa urlu de nervi cand imi amintesc ca l-am vazut pe stand pe tavan, multumit dupa o masa copioasa. Mai era si gras bine! Nici nu ma mir, doar am fost intepati si eu si bebe! Nu-mi ramane altceva de facut decat sa instalez aparatul de tantari ca sa nu mai fim atacati. Pe mine poate sa ma intepe, dar nu suport cand vad ca-mi agreseaza strumful! Urasc nenorocitii de tantari!

Vine o zi

cand se va sfarsi...mai bine zis, cand se vor sfarsi colicile! Deja incep sa fiu de-a dreptul obsedata de ele, sau ele de mine! Sau de bebe! Inca nu vor sa mi-l lase in pace de tot si ma enerveaza de mor. Nu de alta dar asa bine ma pot juca cu Stefan cand nu are colici. Acum s-au mai rarit ce-i drept, dar cand il apuca cate un episod nu ma mai inteleg cu el deloc! Probabil asta e semnul ca or sa treacaaaaaaaaaaaaa! O alta problema a existentei mele de mamica la inceput de drum este cea a bagatului mainilor in gura! Stiu ca toti bebelusii fac asta din cauza ca gingiile se pregatesc sa-si gazduiasca noii locatari, dar totusi...e aiurea rau! Am senzatia ca uneori Stefan o sa-si roada vreun deget numai cu ajutorul gingiei. Si daca tot pomenesc de asta, ati vazut filmul Saw? Nu mai tin minte exact dar cred ca in partea I a filmului era faza cu tipul care isi reteaza glezna ca sa scape din lant! Well, si bebe al meu are tendinte din astea dubioase, din cate vad eu. E ceva incredibil cum poate sa mestece pe degetele alea. Am facut un test: m-am spalat bine de tot pe gheare (de obicei ma spal tot timpul pe maini) si apoi i-am bagat la bebe al meu degetul in gurita sa vad daca intr-adevar rontaie sau doar linge pe el. Mai bine o lasam balta, mi s-a ridicat parul pe spate cand am simtit cum il ia la mestecat. Nu vreau sa ajung niciodata batrana, sau daca e sa ajung sper macar sa am dintii unde-mi sunt acum! O alta problema care insoteste rontaitul pe degete ar fi saliva si balonasele ei aferente! Pe astea chiar le detest, deoarece cum sunt o maniaca a curateniei, nu suport sa-mi vad copilul plin de saliva! Asa ca, de dimineata pana seara sterg pe el de zor! Usurel, bineinteles, ca nu vreau sa-i fac rau pruncului. Si uite-asa trec zilele meleeeeeee! V-am zis ca nu-mi plac manelele, nu? Faptul ca am folosit acest vers nu inseamna ca mi-am schimbat gusturile, din contra! Am ramas aceeasi dintotdeauna, poate un pic mai rea, mai acida si mai sarcastica. Asta e! Viata, sau mai bine zis unii oameni te obliga uneori sa te transformi si in ce nu vrei!

Eu vs. bebe

Va amintiti ce incantata eram in posturi-le anterioare de faptul ca bebe al meu e foarte cuminte la baita? Ce mandra ma simteam ca el nu plange deloc ca si alti copii care parca sunt pusi pe jar cand li se face baie. Ei bine, s-a terminat bucuria mea, relativ repede, sau mai bine zis: good feeling's gone! And not with the wind, you know? De ce? Nu, nu a inceput Stefan sa planga la baie, dupa cum puteti observa in poza atasata, in schimb a inceput sa planga cand il scot din baie. Si nu orice plans, ci unul din ala isteric de te scoate afara din casa. Si asta nu e tot! Trebuie sa ma lupt cu el sa-l pot sterge, pune scutecul si imbraca. Ca la datul cu crema nici nu vreau sa ma mai gandesc. Deci conculzia e urmatoarea: sunt foarte fericita cand ii fac baie puiului, si-l vad cum se joaca in apa si rade de mama focului, dar sunt la fel de trista cand il scot afara. Nici nu apuc sa-l invelesc bine in prosop ca incepe serenada, care by the way, nu e una placuta. Eu il invelesc, el se zvarcoleste, se rasuceste, se descopera. Eu pun scutecul, el se intoarce pe o parte. Cand reusesc sa leg intr-un final scutecul sunt toata apa, si inca nu am ajuns la final! Ma lupt cu mini-sumo de-a binelea cand ii dau pijamaluta pe el. Eu ii bag o mana in pijama, el o scoate afara pana sa o bag pe cealalta. La fel se intampla si cu piciorusele...Bineinteles cand intr-un final am reusit sa-l imbrac, sunt epuizata mai ceva ca si o baterie obisnuita. Poate daca eram duracell rezistam mai mult. Si ma gandesc cu stupoare ca are numai 3 luni si o saptamana si o forta destul de simtitoare. Ori sunt eu prea batrana si ramolita, ori chiar are forta copilul asta! Nici nu vreau sa ma gandesc cum va fi cand o sa aiba 6 luni...o sa ma si bata bine! In rest, bebe al meu e un ingeras care doarme foarte bine, mananca la fel de bine si care se joaca cu mine, facandu-mi fiecare zi mai senina!

Jucariile lui bebe

De ceva vreme incoace, Stefan reactioneaza la jucariile zornaitoare, stiti voi, alea cu diferite forme si culori, pe care cand le scuturi zornaie. Daca la inceput nu le baga in seama si plangea in continuare cand era obosit sau avea colici, acum aceste mici plasticuri fac minuni in calmarea copilului. Mai nou iubirica plange cand il scot din apa, desi il las sa se joace 5-10 minute in fiecare seara. Dar nu-l pot tine la infinit in cadita, nu? Nu-s rea, dar e inca mic si mai are un pic pana sa ajunga sa stea mai mult in apa. Anul viitor promit sa-l duc la strand, sa-i cumpar mici si bere, ca sa ma revansez pentru toate datile in care l-am scos din apa. Dar sa nu deviez de la subiect, ca era vorba de jucarii aici! Filomenaaaaaaaa, te ia gura pe dinainte. Sau mai bine zis, degetele tasteaza aiurea! Deci, cum spuneam de jucariile magice, nu stiu ce efect au la alti bebei, dar pe al meu nu numai ca il fac sa nu mai planga dar il mai si ajuta sa adoarma. Da, da! Oricat de creepy sau de sadic suna asta, Stefan al meu adoarme in maxim 5 minute daca ma plimb seara cu el in brate dupa baita si ii zornai plasticul magic. Ceea ce nu pricepere eu e: cum poate sa adoarma in timp ce-i zdrangane dracia aia in cap? Mie daca mi-ar zdrangani cineva cu asa ceva in urechi, nu numai ca nu as adormi, ci as plange isteric sau in cel mai nefericit caz, i-as bate minunea tot de cap! Bebelusii sunt tare ciudati la unele chestii, dar nu ma plang, din contra, ma bucur ca exista ceva atat de simplu care-mi calmeaza copilul rapid. Macar asa nu e obligat sa ma asculte cum ii behai cantece de leagan in urechi, intr-o incercare mai mult decat patetica de a-l adormi. Am mai auzit mame cantand, and believe me, you don't want to experience the sounds! Cred ca limba baleneza e mai descifrabila si mai suava. Asa ca nu vreau sa-mi chinui inutil copilul si il scutesc de obligatia de a ma asculta cantand. Ma suporta destul in rest ca sa-l mai incarc si cu asta. Bebe a dormit foarte bine azi-noapte si eu asemenea. L-am pus in patut la 23:40, s-a trezit la 05:00 sa pape, si apoi am dormit iar pana la 08:00. Excelent!!! Nici nu am ce sa cer mai mult de atat, toata lumea imi spune ca sunt o norocoasa sa am un bebe de 3 luni caruia inca nu i-au trecut colicile de tot, si care doarme atat de bine noaptea. Oricum, colicile ne lasa binisor deja si pe noi, Stefan isi face si somnul peste zi si nu mai e atat de marait si de tensionat. Deja ne intelegem altfel, si e minunat! Dupa cum se vede in filmuletul atasat, e foarte indragostit de propriul lui picior, fiindca rade cu mare pofta cand isi atinge nasul cu degetele!

Povestea numelui II

Intr-una din insemnarile mai vechi, povesteam cum eu si sotul ne-am pus de acord ca pe bebe al nostru sa-l cheme Stefan Bogdan. Daca al doilea prenume l-am ales ca sa il mosteneasca pe tati lui, la primul prenume, dupa cum am mai spus, am vrut sa fie ceva impunator, de sfant! Dar este si o parte funny a primului prenume: cand va merge iubirica mea sa-si faca buletinul. Nu dati cu rosii, stiu ca mai sunt ani buni pana atunci, dar tot va veni si vremea aia. Vreme cand sper sa nu ma blagosloveasca bine ca am ales sa-l cheme Stefan. Nu zic ca nu o sa-i placa, ca poate totusi am noroc si o sa fie multumit de alegerea pe care am facut-o, dar o sa fie amuzant cand o sa-l intrebe la ce adresa sta? Pe strada Stefan cel Mare! Isn't that cool, or what? Stefan de pe strada Stefan cel mare! LOL! Ei, ce sa fac daca s-a nimerit sa ne placa prenumele asta? Poate o sa fim norocosi si copilul n-o sa se supere pe noi. Ar trebui sa fie o optiune prin care parintii sa nu aiba voie sa le puna nume copiilor. Vorba lui Mircea Badea: de ce sa decida cineva in numele meu? De ce sa port "stigmatul" numelui forever? Daca mie nu-mi place? Dar...deocamdata bebe va trebui sa se resemneze ca eu si sotul am decis in numele lui si sa-i placa cum il cheama! Ca daca nu...o sa-i rod o ureche! Sau amandoua...

O mie de ganduri

Stiti melodia celor de la Praf in ochi? Sunt o mie de ganduri ce ma duc la tine mereu...asa meditam si eu azi de dimineata in timp ce m-am reintors la postatul pe blog dupa o scurta pauza. Ma gandeam pana cand o sa continui cu el? O sa ma opresc la un moment dat si o sa scriu ca si titlu "fin de capitulo"? Sau daca o sa scriu in continuare pana cand voi scrie? Nu vreau acum sa ma metamorfozez in Carrie Bradshaw din Sex and The City, dar nici nu as vrea sa ma opresc cel putin pana cand va fi Stefan mare. Cat de mare? Pana cand ii voi putea arata toate insemnarile de pe blog, bineinteles avand deja capacitatea sa inteleaga tot ce s-a scris aici. Concluzia? cativa ani (cativa mai multi) de scris. Si, totusi, zic eu ca merita. M-am gandit sa fac din acest blog un substitut al unui jurnal - un jurnal cu bebe al meu - prin care sa se poata vedea cand va fi mare asa cum il vad eu acum. Sa se priveasca prin prisma ochilor mei, sa "creasca" din nou citind aceste randuri. Nu voi avea cum sa ma aflu in pana de idei sau inspiratie, deoarece asa cum spune si numele blogului, acestea sunt pagini de viata. Paginile din viata copilului meu, care in fiecare zi vor aduce ceva nou, care sa merite sa fie spus/scris. Oi fi avand eu memorie buna, dar sunt sigura ca peste cativa ani vor fi unele lucruri care involuntar imi vor scapa. Cu ajutorul acestui mini-jurnal electronic, fiecare realizare, zambet sau planset al copilului meu vor fi memorate. Si ce e si mai important - nu se vor pierde. Asa ca promit sa ma tin de scris, si acest blog sa fie unul dintre micile cadouri ale iubiricii mele cand va fi mare.

Guess who's back?

Au trecut cateva zile de cand nu am mai facut nicio insemnare pe blog. Si asta nu din cauza ca in zilele astea nu s-ar fi intamplat nimic alaturi de puiul meu, dar am fost plecati prin oras, prin parc, ne-am jucat, am facut baita...Sa zicem ca am petrecut cateva zile numai noi! Durerile de burtica se amelioreaza simtitor si asta ne da o energie debordanta! Avem chef de joaca, de somn, de papica. Nu stiu de ce m-am trezit aseara pe la 2:10 a.m. Bebe dormea si eu ma uitam cu ochii impaienjeniti pe geam! Era o semiluna superba pe cer si lumina de la ea cadea exact in cosulet la bebelache al meu. Am stat pur si simplu si l-am admirat cateva minute, daca era dupa mine il rontaiam un pic, dar nu am vrut totusi sa sperii copilul, asa ca m-am abtinut. Oricum razele alea care cadeau peste el erau superbe, am ramas fara grai si mai ca nu mi-au dat si lacrimile. Toata lumea care vine la noi sau cu care ne intalnim imi spune ca e un copil cuminte si foarte frumos, ca pe zi ce trece creste tot mai mult. Si intr-adevar parca timpul asta goneste de nebun asemenea unei naluci. Avem 3 luni si 5 zile, de aici pana la 3 luni jumate e numai un pas, apoi 4 luni si tot asa. O sa vina toamna in curand si pe atunci Stefan al meu e baiat mare deja! O sa ma bucur sa-l vad cum creste asa, dar sunt sigura ca-mi va fi dor de el bebelus. E ca o bijuterie acum cand rade din orice, ma urmareste cu privirea asteptand un sigur cuvant din partea mea ca sa fie cu gura pana la urechi! Cineva m-a intrebat ieri daca mi-e drag...Nu are rost sa comentez la intrebarea asta, evident! Eu abia il vad, atat de mult il iubesc! Nu e evident??? En fin...acum va las ca eu si bebelache mergem sa ne plimbarim putin!

Motive pentru care un copil face viata mai frumoasa

Aseara dupa ce l-am pus pe bebe al meu la somnic, stateam in pat cu telecomanda tv-ului in mana si meditam asupra existentei mele de fosta gravida/actuala mamica. Inainte de a ramane insarcinata, aveam bineinteles tot timpul liber la dispozitie pentru a face ce-mi placea: sa ies in oras, sa zabovesc pana tarziu la televizor, sa ma dichisesc in fiecare zi...Cum s-a schimbat viata mea acum? Ei bine, nu mai stau pana tarziu la tv, cum adoarme Stefan, cad si eu ca eroul la datorie, ma pensez pe fuga ca de machiat am si uitat cum se face, iar iesitul in oras il experimentez impreuna cu noul membru al familiei, si pot sa spun sincer ca asta e unul dintre cele mai fericite momente ale existentei mele de mamica. Nimic nu se compara cu puiul meu si nimic nu e mai frumos decat sa-mi impart zilele cu el. Credeam ca o sa obosesc, ca o sa ma satur, ca poate sunt prea tanara...Dar nu e deloc asa, din contra. Daca bebe pleaca la plimbare cu bunicul, cand ajunge inapoi acasa il pupacesc tot de parca nu l-as fi vazut de secole. Mi se face dor de el instantaneu si pretuiesc fiecare clipa alaturi de el. Ma bucur cand imi rade, cand imi povesteste el cate-n luna si-n stele, cand facem baita si ma stropeste toata, cand papam, cand plangem ca avem colici si ne ghemuim in brate la mami, cand adoarme si vreau sa-l pun in patut si deschide instantaneu un ochi sa ma avertizeze ca daca il las acolo face scandal! Toate aceste lucruri imi fac viata de mii de ori mai frumoasa decat era inainte. Cea mai mare realizare a mea este si va ramane copilul meu. Acest lucru nu va putea fi schimbat nici de bogatii, de succese profesionale sau de alte lucruri. Acum ma duc sa-mi pupacesc iubirica ca stand si scriind toate aceste lucruri, mi s-a facut un dor enorm de el!

La film cu iubirica

Nu am fost cu Stefan la cinematograf, ca inca nu-mi permite varsta lui. Nici nu am stat amandoi in fotoliu cu berea in mana, si cu semintele-ntre dinti, ca iar nu ii permite varsta! Si totusi, ieri, bebelache al meu mi-a dat ragaz sa ma uit la Sex&the city 2, dupa care am asteptat secole. Nu am rezistat sa nu ma uit, muream, pateam ceva grav, ajungeam la urgente daca nu-l vedeam. Sa explic acum si de ce spun ca m-am uitat la film cu iubirica: pentru ca ieri a avut colici din nou. Nu au fost fioroase dar destul cat sa trebuiasca sa-l tin in brate ca sa nu planga. Si ca o eroina ce am fost, mi-am pus castile pe urechi, am luat bebelul in brate si m-am uitat la film. Printre cate un shhh, aaaaa, si un zdranganit de jucarie am reusit sa vad filmul mult visat. Si cred ca i-a placut si iubiricii deoarece s-a linistit relativ repede. O fi inteles despre ce e vorba in film? Sau i-o fi placut una dintre protagoniste? Anyways, ideea e ca de acum incolo cand are colici o sa ii pun cate un episod in Sex&the city, Friends sau mai stiu eu ce, ca se pare ca are efectul scontat. Asta acum cat e inca mic, ca dupa ce mai creste o sa mergem sa bagabontim impreuna pe la cinematografe! Hi, hi!

Pentru iubirica mea!