27 sept. 2010

On the runway



Acolo ar trebui sa-l trimit pe iubirica la cat de frumos l-am asortat azi. Parca e o prajitura albastra cu alb, nu? A fost musai sa ne "impachetam" un pic mai gros, ca la Oradea se pare ca vine iarna. Nu stiu cate grade au fost de dimineata, dar pe la ora 10:30 era un frig de numa. Asa ca am zis ca mai bine il imbrac mai grosut pe bebe. Cu ocazia asta i-am facut si niste poze micului meu manechin! Sunt frumusel...

25 sept. 2010

Dilema




De cand m-am trezit de dimineata, am avut o mare dilema: ce sa gatesc azi? M-am saturat de acelasi meniu banal de zi cu zi si deja eram disperata ca imi era foarte foame si nu stiam efectiv ce sa mananc. Asa ca, mi-am indreptat atentia spre un blog culinar, si am facut o reteta de acolo care a iesit absolut delicioasa: pui shangai cu orez...si acum imi lasa gura apa. Am avut noroc ca bebe a dormit cat am gatit eu si pana am si papat. Chiar acum s-a trezit asa ca fug la el, nu inainte de a atasa cateva poze cu reteta gustoasa.

24 sept. 2010

Pavarotti?


Azi, bebe al meu a fost foarte cuminte, poate prea cuminte daca pot sa zic asa. A dormit de aseara de la ora 21 pana azi dimineata la 09:05! Un adevarat record mondial, care sper sa se repete iar si iar. Dupa ce a papat, l-am imbracat frumos si ne-am pregatit de plimbarica daca inca avem noroc de soare si timp frumos. Am bantuit prin oras vreo 3 ore, am fost si prin magazine dar deja incepe sa fie periculos sa merg cu Stefan in magazin. Toate le trage dupa el, trebuie sa am mare grija sa nu aiba acces la ceva produse de pe raft. Are mania flacoanelor si a pungilor - deja imi trec ganduri sumbre prin minte - aurolac si betiv??? Hope not! Si, pe langa asta, azi mi-a cantat. A facut niste vocalize mai ceva ca Pavarotti! Foarte tare! :D

Bebe personalizat


Intotdeauna mi-au placut hainutele de bebe si le-am considerat deosebite. Cand le vad in magazine asa micute imi vine sa le cumpar si sa fac colectie. Dar cel mai mult imi plac hainutele care sunt cu inscriptii care de care mai haioase. Are si Stefan cateva body-uri cu tot felul de "proteste" de acest gen. Un body, pe care i l-am cumparat cand inca avea colici mari in timpul zilei si nu prea dormea, imi este tare drag. Are desenat cu rosu un pui de leu care sta pe o creanga si dedesubt scrie mare: azi nu vreau sa dorm! How cool is that? Cand am fost la cumparaturi am gasit un fâş, mai bine zis o salopeta intreaga, groasa, vatuita in interior care are si manusi atasate. E absolut superb, albastru deschis cu stelute. Numai bun pe cand vine frigul ca il bag acolo si sunt linistita. Si ca sa-l asortez, i-am cumparat o caciulita albastra cu alb, tricotata. Foarte frumoasa si caciulita, abia astept sa-l imbrac cu ele si sa iesim la sanius...

22 sept. 2010

Memoirs! Not of a Geisha...but mine!


Plimbandu-ma cu iubirica prin oras zilele trecute, m-am trezit pe o alee cunoscuta, si un sentiment de deja-vu mi-a napadit gandurile. Parca traiam o utopie, detasandu-ma de corp, privind de undeva dintre crengile copacilor femeia care mergea agale tinand un bebe in marsupiu. Imi veneau in minte zeci de imagini, asemenea unor fotografii pe care le revezi iar si iar. Strada pe care ma aflam era aceea unde mergeam in fiecare luna la control in timpul sarcinii. Dar mai bine sa o iau de la inceput. Eram in concediu in Romania cand mi-am facut testul de sarcina, intr-o zi de septembrie, cred ca era data de 5 daca nu ma insel. Au iesit 2 linute roz, clare si nu stiam exact ce reactie sa am. Ma bucuram dar in acelasi timp era si o teama ascunsa undeva intr-un coltisor al sufletului, teama fireasca, cred eu. Ne-am bucurat, am dat zvon in tara cum se zice, contrar opiniei ca e mai bine sa astepti sa treaca primul trimestru de sarcina ca sa fie totul sigur. Am preferat sa nu ma gandesc la un avort spontan, sperand ca sarcina va decurge fara probleme. Intre timp, ne-am facut bagajele deoarece urma sa ne intoarcem in Dk. Imi era frica putin de distanta de 2000 de km pe care trebuia s-o parcurgem cu masina, dar totul a decurs bine, cu exceptia unei stari de somnolenta pe care am avut-o tot drumul. Ajunsi in Dk, am dormit pe rupte, si uite-asa prima luna de sarcina s-a scurs pe nesimtite. Ma bucuram la gandul ca am o sarcina asa de usoara - fara greturi sau pofte - sau cel putin asa credeam ca va fi. Pana in luna a 2-a cand au inceput niste greturi de-mi venea sa ma sinucid, nu alta! Nu puteam sa mananc mai nimic, imi era rau de la orice iar Bogdan era disperat ca nu ma alimentez cum trebuie. Colac peste pupaza, intr-una din zile, cand eram la baie am observat o scurgere rozalie care m-a facut sa inghet, la propriu. Imi treceau tot felul de ganduri negre prin cap, ma apucase panica, plansul, nu stiam cum sa ma mai calmez. Am facut o programare pentru a doua zi la spital si in noaptea aceea am stat cu sufletul la gura, gandindu-ma la tot felul de variante care de care mai sumbre. M-am rugat mult in noaptea aceea si i-am cerut la Doamne Doamne sa-mi dea orice greutati mie numai sa aiba grija de bebele meu. In dimineata urmatoare in drum spre spital simteam o apasare in piept care parca ma gatuia, pulsul mi-l auzeam zvacnind in urechi. In timp ce asteptam pe scaun sa intru la consultatie, priveam o mamica cu burtica mare care astepta bucuroasa sa intre si ea la consultatie. Imi era teama sa nu pierd sarcina si sa raman cu sufletul pustiit. A iesit asistenta si ne-a chemat inauntru (imi era groaza sa nu-l scoata pe sot afara, ceea ce nu s-a intamplat). Mi s-au pus intrebarile de rutina dupa care a urmat consultul propriu zis. Mi-a spus ca intai se uita ea (doctorita) pe ecranul ecografului, si in momentul cand gaseste sarcina ne arata si noua. Au fost cele mai lungi secunde din viata mea pana a intors ecranul catre noi si am vazut un palpait firav...era inimioara primitiva a iubiricii mele care masura atunci 6,3mm. Ne-a dat si poza, pastrata cu sfintenie in album. Am rasuflat usurati si ne-am indreptat spre casa cu idei si planuri marete. Neavand ce altceva sa fac, imi duceam zilele mai mult tintuita la pat din cauza greturilor care erau tot mai crancene cu fiecare zi. Incercam sa ma imaginez cu burtica, sa anticipez primele miscari ale bebelui, toate astea le asteptam cu mari emotii. A trebuit sa ma intorc in tara, deoarece nu puteam manca mai nimic, iar mancarea din Dk nu o mai puteam tolera. Asa ca mi-am facut rezervare la avion si am pornit inspre casa. Despartirea de Bogdan a fost grea, ma simteam si foarte rau si-mi era teama sa nu ma apuce greata pe avion. Am rezistat eroic si m-am vazut in aeroportul din Debrecen unde aveam sa astept microbuzul care ma aducea pana in Oradea. Drumul pana la Oradea mi s-a parut infernal de lung, am si dat la rate la un moment dat, dar pe la ora 20:30 eram deja acasa. In sfarsit! Ma putea rasfata mama si imi putea gati ce-mi placea. Dar, destinul, are grija de cele mai multe ori sa faca lucrurile in felul sau si uite-asa m-am vazut pusa in situatia de a nu putea manca mai nimic din ce-mi placea in mod obisnuit. Dulciurile nu le toleram defel, fructele nici atat asa ca am ajuns sa mananc supa de salata verde (pe care in mod normal o detest) zilnic. Simteam ca o sa-mi creasca tufe de salata verde in urechi! Ajunsa acasa trebuia sa-mi caut un medic ginecolog care sa ma ia in evidenta, si asa m-am oprit la o doctorita fara renume, la vreo 37 de ani care era foarte amabila, ceea ce pentru mine a contat enorm. La primul control in tara aveam deja 8-9 saptamani de sarcina, si la ecograf iubirica mea arata ca o virgula - exact asa i-a spus doctorita si asa se si vedea. Mari emotii din nou cu analizele care se fac in timpul sarcinii, triplul test, ecografia 3d si multe altele. La fiecare control aveam emotii pana sa imi vad iubirica pe ecranul ecografului si ma umplea de fericire fiecare miscare a lui. Cand a lovit prima data am simtit cea mai mare bucurie care exista! In data de 30 noiembrie, duminica dimineata la ora 5, am simtit primele lovituri ale iubiricii mele. Trei lovituri intense si rapide care m-au trezit din somn, dupa care au urmat alte inghionteli, lovituri la coaste...Si uite-asa s-au scurs cele noua luni de sarcina, cu emotii si bucurii, trezindu-ma in 29.04.2010 ca vine iubirica. Parca o privesc si acum printre crengi pe femeia care-si tine puiul in brate, si nu-mi vine sa cred ca ea sunt...chiar eu!

The horn-blowers


Are Beyonce o melodie care zice cam asa: ring the alarm, I've been through this too long...Asa am ajuns io la capatul, capatului cu soferii astia care ori din exces de zel, ori din dorinta de a-si etala motoarele 5x5, claxoneaza. Dar nu un claxon asa suav, ca sa-i atraga atentia unui alt dobitoc mai mare decat el, ci bagat mana in claxon si tinut apasat mai bine de 10 minute incat se sperie nu numai copilul ci si eu si cei din jur. Fratilor, va vedem masinile si pe bune ca nu ne intereseaza, deci va rugam sa nu ne mai stresati urechile si timpanele cu claxoanele alea!

Imboldurile parintesti



Stiu! Fiecare parinte isi creste copilul asa cum vrea, insa nu pot sa nu-mi exprim dezacordul personal fata de acei parinti care isi "grabesc" copiii. In ce sens ii grabesc? In sensul, hai sa punem copilul intre perne mari, sa stea rezemat ca sa il ajutam pentru cand va sta in sezut (a se citi, fund). Sau, premergatorul, nimic nu mi se pare mai aiurea decat aceasta inventie. La ce naiba trebuie pus copilul in rotobil? Sa-si taraie picioarele pe jos si sa-si formeze un mers aiurea? Unii medici spun ca, copilul nu trebuie "ajutat" in niciun fel. El trebuie lasat sa faca ce vrea, deoarece muschii lui simt cand sunt pregatiti sa sustina greutatea corporala, si, implicit, in acel moment, copilul va merge/sta in sezut fara nici un fel de ajutor. Si eu sunt nerabdatoare sa stea Stefan in fund, sa faca primii pasi, dar nu am de gand sa-l grabesc pentru nimic in lume. Vreau sa-l las in ritmul lui, sa fie independent de pe acum, sa-si formeze personalitatea asa cum simte el. Iar eu, voi sta undeva intr-un colt, cu sufletul la gura si inima stransa de emotie in asteptarea primilor pasi ai puiului meu!

My to-do list


Daca tot se apropie o serie de evenimente mai speciale si importante, mi-am facut o lista cu lucruri ce trebuiesc indeplinite. Am facut lista nu din lipsa de ocupatie, ci sa fiu sigura ca nu-mi scapa ceva. Primul eveniment important care se apropie e: DIVERSIFICAREA! musai sa fac ceva cumparaturi pentru asta. In mare, am cumparat ce era mai important (lingurita, sticluta cu picurator sau cum ii spune, farfurici de plastic etc) tot ce trebuie pentru a incepe hranirea lui bebe. Ramane sa cumpar cereale ca altceva nu am de gand sa ii dau din comert. Adica nu ii voi da mancare la borcan si alte prostii din alea, o sa ii gatesc eu zilnic si proaspat. Alt eveniment important care se apropie e: ECOGRAFIA DE BAZIN, care trebuie facuta iubiricii la 6 luni sa ne asiguram ca nucleii soldului sunt in pozitia corecta. Si, nu in ultimul rand, VINE TATIIIIIIIIIIII! Mai e o luna si un pic pana ne reintalnim, deci asta inseamna o zi intreaga de curatenie generala si alta zi intreaga de gatit exclusiv. Trebuie facut tiramisu neaparat! Una bucata mare, cat tava de la aragaz. Trebuie sa facem si buzunare cu branza telemea - alea sunt mai mult pentru mine, desi l-am mintit pe Bogdan ca le fac pentru el - hi, hi! Si uite-asa, ne trezim ca vin sarbatorile de iarna...ma apuca melancolia (placuta) bineinteles, la gandul ca vom fi 3 acum. O sa ascultam colinde, o sa papam bunatati, si o sa punem cadouri sub brad. Ce-o sa-i aduca oare Mosul iubiricii?

Curiozitati de-ale lui bebe


Daca pana acum cateva luni, fiu-meu era asemeni un pui care doarme, mananca, tine ochii inchisi, doarme si iar mananca, acum e teroare!!! La propriu! Nu pot sa fac absolut nimic in prezenta lui - aici ma refer la a vorbi sau a manca - ca e mai ceva ca agentul 007, pe care-l stim cu totii. Daca mananc, se uita fix la mine pana imi piere efectiv pofta de mancare. Cred ca toti am avut experienta de a merge la bunici si a manca in fata catelului. Stiti deci cam ce expresii si priviri primesc. Asa ca, pe cat posibil, evit sa mananc in prezenta iubiricii. Jeez, ma simt asa de guilty acum, de fapt nu guilty ii cuvantul potrivit ci SELFISH! Pai ce sa fac? Nu ii pot da copilului ce mananc eu, asa ca trebe sa-mi ascund "prada". Cand va putea manca, o sa ne intelegem de minune, ca nu ma voi mai simti nici egoista si nu va trebui nici sa ma mai ascund. Am o mare temere: ca fiu-meu e un fel de ţaţă - stiti, de aia de la piata sau de la coltul blocului, care te pandeste cand vii acasa si-ti sare in cale ca sa-ti depene toate necazurile, ofurile sau sa te aduca la zi cu toate noutatile despre cutarica si cutarica. De ce spun asta? Pentru ca, nu mai poti sa vorbesti in prezenta iubiricii - ori sta foarte atent si se uita efectiv la interlocutori in gura, ori, daca vede ca vorbesti foarte concentrat pe un subiect si nu-l bagi in seama, face ce stie el mai bine, adica tipa! Si tipa tare dom'le, pana i se da atentia cuvenita. Primul lucru, pe care trebuie sa-l invat cand va creste, din codul bunelor maniere, e acela ca nu e frumos sa vorbesti in timp ce altii poarta o discutie...

"To strole" or not "to strole"


Nu stiu cum se zice in engleza la faza de a-l duce pe bebe cu caruciorul, si sincera sa fiu, nici nu-mi pun tartacuta la gandit la ora asta, asa ca mi-a fost mai usor sa adaptez titlul acestui post dupa arhi-cunoscuta varianta shakespeariana "to be or not to be". Jur ca imi vine sa-mi iau venele (la propriu) ori de cate ori vad cate-un carucior cu un bebe care sade cuminte in el. De ce? Cu ce am gresit de numai al meu bebe nu sta? Imi vine sa turb si sa-mi rup parul. Nu vrea frate sa stea in carut si pace! Rectific: sta in carucior. Cand doarme! Bineinteles ca nu va puteti imagina peisajul mirific, in momentul in care ies cu Stefan in carucior, ajung in capatul strazii la noi, si exact inainte de semafor - pac! - incepe plansul. Parca are senzor sau GPS de exact inainte de semafor incepe...In fine, normal ca trebe sa-l iau in brate, contrar opiniilor binevoitoare de a lasa copilul sa urle. In primul rand nu ma lasa sufletul, si-n al doilea rand, cred ca as arata mult mai penibil sa imping flexata de carucior in timp ce urlatoarea din el plange cu lacrimi de crocodil care intrec debitul Niagarei. Deci, mergem pe langa carucior ca-i mai trendy si mult mai misto, sa nu zic cool. Motivul pentru care nu sta bebe in carucior e simplu: nu suporta sa-l tin pe spate decat atunci cand doarme. In rest, vrea sa stea in sus, sa vada tot! Parca l-ar fi facut ma-sa in picioare, jeez! Anyways, numar zilele pana cand pot sa inclin caruciorul la 45 de grade ca sa il pun asa in el ca atunci o sa-i placa sa-l duc si o sa vada si lumea. Mai avem de asteptat, though!