Daca pana acum cateva luni, fiu-meu era asemeni un pui care doarme, mananca, tine ochii inchisi, doarme si iar mananca, acum e teroare!!! La propriu! Nu pot sa fac absolut nimic in prezenta lui - aici ma refer la a vorbi sau a manca - ca e mai ceva ca agentul 007, pe care-l stim cu totii. Daca mananc, se uita fix la mine pana imi piere efectiv pofta de mancare. Cred ca toti am avut experienta de a merge la bunici si a manca in fata catelului. Stiti deci cam ce expresii si priviri primesc. Asa ca, pe cat posibil, evit sa mananc in prezenta iubiricii. Jeez, ma simt asa de guilty acum, de fapt nu guilty ii cuvantul potrivit ci SELFISH! Pai ce sa fac? Nu ii pot da copilului ce mananc eu, asa ca trebe sa-mi ascund "prada". Cand va putea manca, o sa ne intelegem de minune, ca nu ma voi mai simti nici egoista si nu va trebui nici sa ma mai ascund. Am o mare temere: ca fiu-meu e un fel de ţaţă - stiti, de aia de la piata sau de la coltul blocului, care te pandeste cand vii acasa si-ti sare in cale ca sa-ti depene toate necazurile, ofurile sau sa te aduca la zi cu toate noutatile despre cutarica si cutarica. De ce spun asta? Pentru ca, nu mai poti sa vorbesti in prezenta iubiricii - ori sta foarte atent si se uita efectiv la interlocutori in gura, ori, daca vede ca vorbesti foarte concentrat pe un subiect si nu-l bagi in seama, face ce stie el mai bine, adica tipa! Si tipa tare dom'le, pana i se da atentia cuvenita. Primul lucru, pe care trebuie sa-l invat cand va creste, din codul bunelor maniere, e acela ca nu e frumos sa vorbesti in timp ce altii poarta o discutie...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu