Nu stiu cum se zice in engleza la faza de a-l duce pe bebe cu caruciorul, si sincera sa fiu, nici nu-mi pun tartacuta la gandit la ora asta, asa ca mi-a fost mai usor sa adaptez titlul acestui post dupa arhi-cunoscuta varianta shakespeariana "to be or not to be". Jur ca imi vine sa-mi iau venele (la propriu) ori de cate ori vad cate-un carucior cu un bebe care sade cuminte in el. De ce? Cu ce am gresit de numai al meu bebe nu sta? Imi vine sa turb si sa-mi rup parul. Nu vrea frate sa stea in carut si pace! Rectific: sta in carucior. Cand doarme! Bineinteles ca nu va puteti imagina peisajul mirific, in momentul in care ies cu Stefan in carucior, ajung in capatul strazii la noi, si exact inainte de semafor - pac! - incepe plansul. Parca are senzor sau GPS de exact inainte de semafor incepe...In fine, normal ca trebe sa-l iau in brate, contrar opiniilor binevoitoare de a lasa copilul sa urle. In primul rand nu ma lasa sufletul, si-n al doilea rand, cred ca as arata mult mai penibil sa imping flexata de carucior in timp ce urlatoarea din el plange cu lacrimi de crocodil care intrec debitul Niagarei. Deci, mergem pe langa carucior ca-i mai trendy si mult mai misto, sa nu zic cool. Motivul pentru care nu sta bebe in carucior e simplu: nu suporta sa-l tin pe spate decat atunci cand doarme. In rest, vrea sa stea in sus, sa vada tot! Parca l-ar fi facut ma-sa in picioare, jeez! Anyways, numar zilele pana cand pot sa inclin caruciorul la 45 de grade ca sa il pun asa in el ca atunci o sa-i placa sa-l duc si o sa vada si lumea. Mai avem de asteptat, though!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu