Povestea numelui II

Intr-una din insemnarile mai vechi, povesteam cum eu si sotul ne-am pus de acord ca pe bebe al nostru sa-l cheme Stefan Bogdan. Daca al doilea prenume l-am ales ca sa il mosteneasca pe tati lui, la primul prenume, dupa cum am mai spus, am vrut sa fie ceva impunator, de sfant! Dar este si o parte funny a primului prenume: cand va merge iubirica mea sa-si faca buletinul. Nu dati cu rosii, stiu ca mai sunt ani buni pana atunci, dar tot va veni si vremea aia. Vreme cand sper sa nu ma blagosloveasca bine ca am ales sa-l cheme Stefan. Nu zic ca nu o sa-i placa, ca poate totusi am noroc si o sa fie multumit de alegerea pe care am facut-o, dar o sa fie amuzant cand o sa-l intrebe la ce adresa sta? Pe strada Stefan cel Mare! Isn't that cool, or what? Stefan de pe strada Stefan cel mare! LOL! Ei, ce sa fac daca s-a nimerit sa ne placa prenumele asta? Poate o sa fim norocosi si copilul n-o sa se supere pe noi. Ar trebui sa fie o optiune prin care parintii sa nu aiba voie sa le puna nume copiilor. Vorba lui Mircea Badea: de ce sa decida cineva in numele meu? De ce sa port "stigmatul" numelui forever? Daca mie nu-mi place? Dar...deocamdata bebe va trebui sa se resemneze ca eu si sotul am decis in numele lui si sa-i placa cum il cheama! Ca daca nu...o sa-i rod o ureche! Sau amandoua...

O mie de ganduri

Stiti melodia celor de la Praf in ochi? Sunt o mie de ganduri ce ma duc la tine mereu...asa meditam si eu azi de dimineata in timp ce m-am reintors la postatul pe blog dupa o scurta pauza. Ma gandeam pana cand o sa continui cu el? O sa ma opresc la un moment dat si o sa scriu ca si titlu "fin de capitulo"? Sau daca o sa scriu in continuare pana cand voi scrie? Nu vreau acum sa ma metamorfozez in Carrie Bradshaw din Sex and The City, dar nici nu as vrea sa ma opresc cel putin pana cand va fi Stefan mare. Cat de mare? Pana cand ii voi putea arata toate insemnarile de pe blog, bineinteles avand deja capacitatea sa inteleaga tot ce s-a scris aici. Concluzia? cativa ani (cativa mai multi) de scris. Si, totusi, zic eu ca merita. M-am gandit sa fac din acest blog un substitut al unui jurnal - un jurnal cu bebe al meu - prin care sa se poata vedea cand va fi mare asa cum il vad eu acum. Sa se priveasca prin prisma ochilor mei, sa "creasca" din nou citind aceste randuri. Nu voi avea cum sa ma aflu in pana de idei sau inspiratie, deoarece asa cum spune si numele blogului, acestea sunt pagini de viata. Paginile din viata copilului meu, care in fiecare zi vor aduce ceva nou, care sa merite sa fie spus/scris. Oi fi avand eu memorie buna, dar sunt sigura ca peste cativa ani vor fi unele lucruri care involuntar imi vor scapa. Cu ajutorul acestui mini-jurnal electronic, fiecare realizare, zambet sau planset al copilului meu vor fi memorate. Si ce e si mai important - nu se vor pierde. Asa ca promit sa ma tin de scris, si acest blog sa fie unul dintre micile cadouri ale iubiricii mele cand va fi mare.

Guess who's back?

Au trecut cateva zile de cand nu am mai facut nicio insemnare pe blog. Si asta nu din cauza ca in zilele astea nu s-ar fi intamplat nimic alaturi de puiul meu, dar am fost plecati prin oras, prin parc, ne-am jucat, am facut baita...Sa zicem ca am petrecut cateva zile numai noi! Durerile de burtica se amelioreaza simtitor si asta ne da o energie debordanta! Avem chef de joaca, de somn, de papica. Nu stiu de ce m-am trezit aseara pe la 2:10 a.m. Bebe dormea si eu ma uitam cu ochii impaienjeniti pe geam! Era o semiluna superba pe cer si lumina de la ea cadea exact in cosulet la bebelache al meu. Am stat pur si simplu si l-am admirat cateva minute, daca era dupa mine il rontaiam un pic, dar nu am vrut totusi sa sperii copilul, asa ca m-am abtinut. Oricum razele alea care cadeau peste el erau superbe, am ramas fara grai si mai ca nu mi-au dat si lacrimile. Toata lumea care vine la noi sau cu care ne intalnim imi spune ca e un copil cuminte si foarte frumos, ca pe zi ce trece creste tot mai mult. Si intr-adevar parca timpul asta goneste de nebun asemenea unei naluci. Avem 3 luni si 5 zile, de aici pana la 3 luni jumate e numai un pas, apoi 4 luni si tot asa. O sa vina toamna in curand si pe atunci Stefan al meu e baiat mare deja! O sa ma bucur sa-l vad cum creste asa, dar sunt sigura ca-mi va fi dor de el bebelus. E ca o bijuterie acum cand rade din orice, ma urmareste cu privirea asteptand un sigur cuvant din partea mea ca sa fie cu gura pana la urechi! Cineva m-a intrebat ieri daca mi-e drag...Nu are rost sa comentez la intrebarea asta, evident! Eu abia il vad, atat de mult il iubesc! Nu e evident??? En fin...acum va las ca eu si bebelache mergem sa ne plimbarim putin!

Motive pentru care un copil face viata mai frumoasa

Aseara dupa ce l-am pus pe bebe al meu la somnic, stateam in pat cu telecomanda tv-ului in mana si meditam asupra existentei mele de fosta gravida/actuala mamica. Inainte de a ramane insarcinata, aveam bineinteles tot timpul liber la dispozitie pentru a face ce-mi placea: sa ies in oras, sa zabovesc pana tarziu la televizor, sa ma dichisesc in fiecare zi...Cum s-a schimbat viata mea acum? Ei bine, nu mai stau pana tarziu la tv, cum adoarme Stefan, cad si eu ca eroul la datorie, ma pensez pe fuga ca de machiat am si uitat cum se face, iar iesitul in oras il experimentez impreuna cu noul membru al familiei, si pot sa spun sincer ca asta e unul dintre cele mai fericite momente ale existentei mele de mamica. Nimic nu se compara cu puiul meu si nimic nu e mai frumos decat sa-mi impart zilele cu el. Credeam ca o sa obosesc, ca o sa ma satur, ca poate sunt prea tanara...Dar nu e deloc asa, din contra. Daca bebe pleaca la plimbare cu bunicul, cand ajunge inapoi acasa il pupacesc tot de parca nu l-as fi vazut de secole. Mi se face dor de el instantaneu si pretuiesc fiecare clipa alaturi de el. Ma bucur cand imi rade, cand imi povesteste el cate-n luna si-n stele, cand facem baita si ma stropeste toata, cand papam, cand plangem ca avem colici si ne ghemuim in brate la mami, cand adoarme si vreau sa-l pun in patut si deschide instantaneu un ochi sa ma avertizeze ca daca il las acolo face scandal! Toate aceste lucruri imi fac viata de mii de ori mai frumoasa decat era inainte. Cea mai mare realizare a mea este si va ramane copilul meu. Acest lucru nu va putea fi schimbat nici de bogatii, de succese profesionale sau de alte lucruri. Acum ma duc sa-mi pupacesc iubirica ca stand si scriind toate aceste lucruri, mi s-a facut un dor enorm de el!

La film cu iubirica

Nu am fost cu Stefan la cinematograf, ca inca nu-mi permite varsta lui. Nici nu am stat amandoi in fotoliu cu berea in mana, si cu semintele-ntre dinti, ca iar nu ii permite varsta! Si totusi, ieri, bebelache al meu mi-a dat ragaz sa ma uit la Sex&the city 2, dupa care am asteptat secole. Nu am rezistat sa nu ma uit, muream, pateam ceva grav, ajungeam la urgente daca nu-l vedeam. Sa explic acum si de ce spun ca m-am uitat la film cu iubirica: pentru ca ieri a avut colici din nou. Nu au fost fioroase dar destul cat sa trebuiasca sa-l tin in brate ca sa nu planga. Si ca o eroina ce am fost, mi-am pus castile pe urechi, am luat bebelul in brate si m-am uitat la film. Printre cate un shhh, aaaaa, si un zdranganit de jucarie am reusit sa vad filmul mult visat. Si cred ca i-a placut si iubiricii deoarece s-a linistit relativ repede. O fi inteles despre ce e vorba in film? Sau i-o fi placut una dintre protagoniste? Anyways, ideea e ca de acum incolo cand are colici o sa ii pun cate un episod in Sex&the city, Friends sau mai stiu eu ce, ca se pare ca are efectul scontat. Asta acum cat e inca mic, ca dupa ce mai creste o sa mergem sa bagabontim impreuna pe la cinematografe! Hi, hi!

Pentru iubirica mea!

Timpul

Cine a zis ca timpul trece repede a fost un mare om, mare caracter, caci a avut dreptate. Nu-mi vine sa cred ca deja s-au scurs 3 luni de cand puiul meu drag s-a nascut! De fapt mai sunt cateva ore - pe vremea asta eram la maternitate, foarte zambareata, deoarece durerile travaliului erau suportabile. Si uite ca timpul a trecut, am uitat si de durere si de orice altceva, si ma concentrez numai asupra iubiricii mele. Il privesc cum creste zi de zi, cum se schimba, cum prinde contur tot mai mult in universul asta. Si parca tot nu-mi vine sa cred ca e parte din mine, ca l-am zamislit cu atata dragoste...Nu ne ramane decat sa ne bucuram si eu si sotul de el, sa-l crestem cu multa rabdare, dragoste si intelepciune, sa ii oferim tot ce-i mai bun din noi. Fara a cadea intr-o extrema melancolica, ii doresc puiului meu sa aiba mereu licarirea copilariei in privire, lumina sfanta sa-i calauzeasca pasii, iar Domnul sa-l tina mereu in palma Sa si sa-l ocroteasca.

La Multe Lunite inainte sufletelului nostru, Stefan!

Mami si tati iti doresc multa fericire,sanatate si implinirea tuturor dorintelor! Ingerasul Domnului sa fie langa tine mereu si sa te pazeasca de toate relele! Te iubim mult, sâgană mică!

Originea si semnificatiile numelui Stefan

Nume romanesti: coroana, ghirlanda, cununa

Despre numele Stefan:
Numele Stefan este de origine greaca, de la "Stephanos", si semnifica "coroana", "ghirlanda" sau "cununa" cu care erau rasplatiti invingatorii.
Romanii au un cult deosebit pentru Sfantul Stefan. Numeroase biserici au ca hram pe Sfantul Stefan, iar crestinii poarta in numar mare numele Sfantului Stefan. Aproximativ 400.000 de romani poarta numele de Stefan sau Stefania.
Ziua Sfantului Apostol si Arhidiacon Stefan se sarbatoreste in cea de-a 3-a zi de Craciun, pe 27 decembrie. Sfantul Apostol Stefan este cel dintai mucenic al crestinatatii. Sfantul Stefan sau Stephanus dupa Noul Testament a fost diacon grec din Ierusalim, fiind primul martir crestin, condamnat la moarte de autoritatile iudaice din Ierusalim. Sf. Stefan a fost numarat intre "Comites Christi" – "insotitorii lui Hristos", alaturi de Sfantul Ioan Evanghelistul, ei fiind cei mai apropiati de Isus, deoarece sunt primii care au dat marturie suprema de credinta si dragoste: Sfantul Stefan prin moartea pentru Hristos, iar Sfantul Ioan prin imbratisarea fecioriei pentru Hristos.

La scaldat

Nu de Ion Creanga, ci cu Stefan in rolul personajului principal. Nu credeam ca bebelului meu ii va placea atat de mult apa. I-a placut din prima clipa, ce-i drept, si nu mi-a plans niciodata cand i-am facut baitza. A plans dupa ce l-am scos din cadita, deci se pare ca aici ma mosteneste pe mine. Si eu de mica am fost, si inca sunt, o ratza innascuta. Tin minte ca atunci cand aveam vreo 4 ani si vroia mama sa ma scoata din vana ii spuneam ca inca nu m-am incretit destul la degete, deci inseamna ca mai trebuie sa stau in apa! In orice caz, ma bucur ca si lui Stefan ii place atat de mult apa, pentru ca sunt unii copii care tipa ca din gura de sarpe atunci cand li se face baie. Deci avem mare noroc pana acum, mai ales ca baitza ii mai si calmeaza colicile care da, inca nu au trecut!!! Pana or sa treaca colicile, cred ca imi trec mie zilele, ca nu exista ceva mai aiurea decat ele. Bineinteles pana o sa ajungem sa ne iasa dintii...Jeez! Sa mai zica cineva ca viata de bebe e usoara! Maine implinim 3 luniteeeeeeeeeeeeee! Abia astept, mor de fericire cand vad ca baietelul meu creste tot mai mare si mai frumos in fiecare zi! Deci, maine facem chef, nu?