In afara de jocurile lego, puzzle si carti de povesti, am o manie sa-i cumpar iubiricii jucarii de plus. Deja, are o cantitate de astfel de jucarii, deloc neglijabila. Am iesit azi cu Bogdan si iubirica noastra la plimbare si am vazut un magazin plin ochi cu jucarii de plus. Bineinteles ca a trebuit sa intru si la fel de sigur e ca nu am iesit cu mana goala: iubirica s-a pricopsit cu un crocodil verde, cu ochi albastri si limba roz. Nu-i minunat? Bogdan a zis sa raspund sincer:
Desi a zis de cateva ori pana acum ma ma, pot sa spun ca, ieri, a fost oficial prima zi in care Stefan a spus clar si raspicat ma ma. De doua ori consecutiv. Stiu ca inca nu are mare insemnatate pentru el acest cuvant, dar in mine s-a umflat inima mai ceva ca un pepene. Regret ca inca alaptez, ca daca nu, as fi fost in stare sa topesc o sticla de vin, de fericire! Deci, e clar, am avut dreptate cand am tras nadejdea ca primul cuvant pe care-l va spune cretulino al meu va fi ma ma. Iubirica mea a fost smotocit cateva minute bune dupa marea realizare. :)
7 lunite are azi iubirica noastra. Ce repede trece timpul! Ii dorim sa fie sanatos, sa creasca mare, fericit, sa aiba parte de succese, impliniri si tot ce-i mai bun de la viata! Te iubim mult puiul nostru drag!
Tigrisorul meu se pricopseste deja cu al doilea dinte care incepe sa iasa in partea stanga de jos. Mai precis ii iese incisivul central stang. Asta a fost cam dureros, ne-a dat ceva batai de cap dar deja se vede un coltisor din el. Yayyyyyyyyy, avem doi dintuci albi si frumosi cu care muscam de zor...La cat mai multi coltisori fara durere, iubirica mea!
A pa, ba ba, ma ma, pa pa, bog, ba da de, da da, mda...cuvintele noi spuse de tigrisorul meu frumos si cuminte. Ne topim dupa el cand il auzim ce fericit tipa si chicoteste, se ridica incet in fundulet, inca se clatina dar avem rabdare ca ajunge el sa stea bine curand. In plus, vrea sa mearga in patru labe si daca ar fi dupa el ne-ar alerga prin casa. E minunea noastra mica pe care de Craciun o costumam in mosulet. I-am cumparat ieri costum de mos craciun cu caciulita si body. Abia astept sa-i facem pozeeeeeeeeeeeeee. Revin cu ele pe blog intre Craciun si Anul Nou.
Noaptea de ieri a fost groaznica: Stefan s-a trezit din 15 in 15 minute tipand si plangand in hohote. L-am luat in brate, l-am plimbat, i-am cantat...adormea, si cand sa-l pun in patut, incepea sa planga. Si eu si Bogdan am fost disperati, nu mai stiam ce sa facem cu el. Imi treceau tot felul de ganduri rele prin cap, iubirica mea nu a stat o noapte intreaga treaz pana acum. Oare ce-l necajea? Sa fie dintii? E racit? Cand am vazut ca e ora 10 dimineata, si el tot asa agitat e n-am mai stat pe ganduri si ne-am dus la medic. Cauza? Dintii iubiricii, nu e nici racit, nu are nimic nici la urechi, abdomen sau Doamne fereste alte probleme. Am rasuflat usurati si ne-am linistit. S-a linistit si iubirica care de aseara si-a revenit, a dormit bine si se pare ca nu-l mai chinuie durerea. Deocamdata, cel putin, tocmai de aia avem la indemana nurofen pentru copii si supozitoare de novocalmin. Mi se pare logic sa-i alinam durerea pe cat se poate si sa nu-l lasam sa se chinuie asa. Speram ca episoadele astea sa fie cat mai putine si sa treaca repede durerile.
Va prezint primul meu dintisor. Poza e facuta un pic fortat ca na...nu-mi place cand ma controleaza lumea prin gura! :D
Dupa cazatura pe jos a urmat si o parte buna: iubirica mea a inceput sa se tarasca in fata. Pana acum ii placea sa mearga numai in marsalier, inseamna ca n-o sa aiba probleme cand o sa trebuiasca sa parcheze masina cu spatele! Si daca tot se taraste in fata o face intr-un fel mai deosebit - cu fundul ridicat in sus de parca ar merge de-a busilea. Cred ca va umbla repede iubirica mea ca e tare ager. Atat de ager incat s-a si dat de pamant azi...inca-s traumatizata!
Ni s-a intamplat si noua: Stefan a cazut din pat! Din patul nostru, unde il punem in timpul zilei si ne jucam cu el. Am venit de afara, am mers sa ma spal pe maini sa pot sa-i dau papica si a cazut. Bietul meu sot era palid ca varul si era sa fie ucis de mine. S-a nimerit ca el sa fie in camera cu bebe cand s-a intamplat "tragedia". Bineinteles ca nu a fost vina lui, nu a vrut sa se intample asta, s-a intors cateva secunde cu spatele si bebelache a fost jos. Eram deja pe hol cand am auzit cazatura urmata de planset si nici nu stiu cum am ajuns la iubirica mea. Nu mai vedeam drumul, eram disperata si tremuram ca o frunza. Asta va fi invatatura de minte pe viitor: mare atentie cu bebelusii, se intorc cat ai clipi. L-am luat in brate, l-am pipait la cap, maini, spate, picioare...totul e ok. A plans putin dupa care s-a pus la joaca. Oricum stam in alerta sa-i vedem reactiile si comportamentul in zilele urmatoare. Am avut noroc, ca sa zic asa, ca nu e mare distanta de la care a cazut si a aterizat pe covor, care e gros, ceea ce a mai atenuat din cadere. Acum am realizat ce instinct matern puternic am - cand l-am luat in brate am simtit ca-mi crapa pieptul de sperietura si de necaz. As fi dat orice sa mi se fi intamplat mine, nu lui. Ce va fi cand va creste? Si nu-l voi putea feri de toate...va vrea sa mearga singur, sa fie independent. Trebuie sa fac terapie la modul serios ca daca nu o iau pe camp...
